A apărut al treilea ''fiu'' al lui Dolănescu! Prima reacţie a lui Dragoş
Răsturnare de situaţie în lupta pentru averea lui Ion Dolănescu. A apărut un al treilea ''fiu'' al solistului, care susţine că este copilul nelegitim al regretatului Dolănescu.
Ionuţ Petrescu are 36 de ani şi mărturiseşte că este fiul lui Ion Dolănescu, lucru care ar schimba radical situaţia în cazul averii dintre Dragoş şi Ionuţ. Prezent luni seară (29 februarie) în platoul emisiunii ''La Măruţă'' de la Pro Tv, acesta a dezvăluit că merge zilnic la mormântul marelui artist, pentru a-i aprinde o lumânare. Potrivit lui Ionuţ, mama sa a fost menajera artistului, timp în care cei doi au avut o relaţie.
"Am locuit în casa domnului Dolănescu. Mama mea a fost menajera acestuia din 1977 până când a murit. Se purta frumos cu mine, am simțit căldura lui. Până să plece Ionuţ în Australia, se comporta altfel. Vreau să aflu dacă sunt fiul său. Am întrebat-o pe mama dacă tatăl meu este un om bogat să îi mulţumesc pentru viaţa asta, iar dacă este sărac să îl ajut, dacă este mort să îmi fac datoria şi să îi aduc o floare. Mama a dormit în casa domniei sale, a muncit acolo. Ion Dolănescu i-a spus odată că doar preotul o va scoate din casa lui. Nu am întrebat-o niciodată punctual dacă Ion Dolănescu este tatăl meu. Chiar aş vrea să se facă un test ADN şi să nu mai trăiesc cu impresia că o fi sau nu o fi tatăl meu. Cred că este tatăl meu și vreau să aflu. Eu așa simt. Uneori îi simțeam apropiați pe mama și pe Ionuț Dolănescu", a spus bărbatul la Pro Tv.
Dragoş Dolănescu are cu totul altă părere: ”Este extrem de urât ceea ce face Ionuț. Este fiul lui tanti Flori, care a locuit în casa tatălui meu. Eu știu toate acuzațiile pe care le-a făcut împotriva mea. De ani de zile nu vorbim și înainte să moară tatăl meu. Despre o persoană care a murit nu se vorbește. Eu pot să îi spun cine este tatăl lui dacă vrea Ionuț să știe”, a declarat Dragoş Dolănescu.