A risipit misterul. De ce are Andreea Bănică faţa şi buzele umflate: “Iau medicamente”

Ultima actualizare:
Îinainte - Diana era o blondă  frumuşică şi sexy
Îinainte - Diana era o blondă frumuşică şi sexy

Peste două luni, Andreea Bănică împlineşte 41 de ani. E una dintre vedetele care are nu doar o carieră de succes, ci şi o familie frumoasă. Nu ai spune că a schimbat prefixul, pentru că artista arată precum o puştoaică. Are gene bune, dar este, bineînţeles, şi meritul medicilor esteticieni. Ultimele proceduri făcute sunt mărirea buzelor şi un implant dentar.

Andreea Bănică din anul 2001, pe vremea când cânta în trupa Blondy, nu e cu mult diferită faţă de cea de acum. Cel puţin, din punct de vedere estetic, căci viaţa personală s-a schimbat la 180 de grade, fiind soţie şi mamă a doi copii superbi, pe nume Sophia (9 ani) şi Noah (1 an). Mereu atentă cu imaginea ei, artista a reuşit să se menţină în topuri, să se reinventeze şi să aibă printre fani şi mulţi adolescenţi. În ceea ce priveşte aspectul fizic, deşi a trecut de două ori prin experienţa naşterii, Andreea arată foarte bine. Pe de o parte datorită moştenirii genetice, pe de alta grijii deosebite pe care şi-o acordă zilnic. Sportul, alimentaţia, dar şi tratamentele şi intervenţiile estetice au meritul lor.

După - Admiratorii n-au  mai recunoscut-o  în noua fotografie
După - Admiratorii n-au mai recunoscut-o în noua fotografie

Măşti faciale, injecţii cu botox şi acid hialuronic care să îi şteargă ridurile de pe chip, la toate a recurs. Anul trecut, spre exemplu, artista a renunţat la cel mai vizibil semn particular, şi anume o aluniţă pe care o avea lângă nas şi care îi dădea un aspect mai aspru. Anul acesta, Andreea Bănică a făcut o altă îmbunătăţire, tot la nivelul feţei, însă nu a presupus doar o transformare estetică, ci şi o necesitate medicală. Artista şi-a mărit buzele şi se poate remarca aspectul mai cărnos şi voluminos al gurii. În plus, ea a apelat şi la medicii stomatologi pentru implanturi dentare. Intervenţia în sine a fost destul de delicată, întrucât a presupus şi o adiţie de os, iar din cauza durerilor mari, trebuie să ia antibiotice şi antiinflamatoare timp de câteva zile. „Ca orice femeie, ţin mult la aspectul fizic şi mă întreţin pentru că vreau să arăt tot timpul bine. Îmi fac tratamente la faţă, mai ales că sunt indicate după o vârstă. Mi-am pus zilele trecute şi un implant dentar, a fost o intervenţie destul de costisitoare. Acum am faţa umflată şi iau medicamente”, ne-a spus Andreea Bănică. Costurile tratamentelor faciale pornesc de la câteva sute şi pot ajunge la mii de lei.

Daniela Crudu a pierdut şirul operaţiilor la 29 de ani

Înainte - Nu se putea lăuda  cu o talie de viespe
Înainte - Nu se putea lăuda cu o talie de viespe

La 17 ani îşi punea silicoane pe semnătura tatălui. La 28 de ani le-a înlocuit cu unele un pic mai mari, apoi şi-a micşorat şi guşa. Dornică să-şi facă şi faţă de păpuşă, Daniela Crudu şi-a mărit buzele şi a apelat la stomatologi pentru faţete dentare.

După - Aşa arată acum  fosta vedetă tv
După - Aşa arată acum fosta vedetă tv

Toate acestea nu au fost de ajuns! Iată că bruneta şi-a mai găsit un cusur! Fosta asistentă tv crede că era mult prea lată în talie, deşi în toate pozele în care apărea în costum de baie se vedea clar că are mijlocel ca tras prin inel. Luna trecută şi-a făcut încă o operaţie estetică la medicul Nemer Kamal, pentru subţierea taliei. 

Diana Munteanu, apostrofată de fani

Andreea Bănică
Andreea Bănică

Această nouă fotografie vine la puţin timp după o alta, la fel de şocantă, pe care Diana Munteanu (40 de ani) a pus-o pe Instagram luna trecută. Dincolo de pielea bronzată pentru care vedeta a recunoscut că a făcut o obsesie, ea a încercat un machiaj nou şi pare că a recurs la mărirea buzelor, ceea ce îi schimbă complet fizionomia. Fanii au fost şocaţi.


    După - Admiratorii n-au  mai recunoscut-o  în noua fotografie
După - Admiratorii n-au mai recunoscut-o în noua fotografie

Au recunoscut-o după ce au analizat imaginea şi au concluzionat la unison că schimbările nu sunt deloc binevenite în cazul ei. „Oribil, ce buze... ai intrat în lumea celor umflate cu de toate”, „În nici un caz! Fă ceva şi întoarce-te la forma iniţială!”, „Arăţi foarte diferit şi nu e bine deloc. Erai foarte frumoasă. Acum nu ştiu ce s-a întâmplat”, „Tu chiar te poţi uita la poza asta?”, aşa sună doar câteva dintre comentarii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner Iulia Albu
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net