Adina de la Heaven s-a mutat cu iubitul tânăr FOTO EXCLUSIV
Se iubesc de aproape un an, dar Adina (36 de ani) de la Heaven şi Glance (26 de ani) se comportă de parcă ar fi deja soţ şi soţie. Fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi porumbei prin oraş.
Islam Faris Glance Mohammed Al-Masany, are 26 de ani şi este din Yemen. A venit în România pe când avea 15 ani şi în urmă cu 5 ani a avut ocazia să se lanseze în muzică, după ce le-a cunoscut pe fetele de la Heaven. Şi-a pus vocea pe single-ul “Sexy girl” şi, de-atunci, a rămas prieten cu Adina (36 de ani), iar vara trecută, amiciţia lor s-a transformat într-o poveste de dragoste, chiar dacă între ei e o diferenţă de vârstă de 10 ani.
La aproape un an de relaţie, cei doi artişti se comportă ca o familie. Locuiesc împreună, iar părinţii Adinei l-au cunoscut pe viitorul ginere. Fotoreporterii Click! i-au surprins zilele trecute pe cei doi în trafic. Glance se afla la volanul bolidului Adinei. După ce au alimentat cu carburant, el şi-a potolit setea cu suc, iar ea şi-a dat cu strugurel pe buze. Ajunşi la Mall Băneasa, blondina şi-a sărutat iubitul cu foc.
“Suntem împreună de aproape un an. Locuim împreună, însă nu-mi fac planuri, lucrurile vin de la sine. Glance i-a cunoscut pe părinţii mei, iar ei au fost încântaţi de el”, ne-a declarat Adina.
Glance a cântat cu Elena Gheorghe
Solistul Glance a intrat în atenția publicului în martie 2013 atunci când împreună cu Elena Gheorghe au dat lovitura cu hit-ul „Ecou”. Cei doi artiști au continuat colaborarea muzicală de succes și au mai scos alte două piese împreună, “Mamma Mia” ( în mai 2014) și, la sfârșitul anului trecut, single-ul “În bucăți”, care se adresează celor care au fost dezamăgiți în dragoste.