Adriana Bahmuţeanu: «Iubitul Mădălinei din America e cunoscut în România» VIDEO
Adriana Bahmuţeanu a vorbit despre iubirea Mădălinei din America. Cea care a fost după Şerban şi înainte de Puiu.
Mădălina Manole a refuzat să se căsătorească cu un bărbat bogat din America
După ce Corina Chiriac a aruncat bomba cu americanul care a vrut să-i pună Mădălinei lumea la picioare, Adriana Bahmuţeanu vine şi confirmă povestea la Agentul VIP.
Mai mult, soţia lui Prigoană susţine că idila lor a avut loc chiar sub ochii ei. Se întâmpla e vremea când aceasta locuia practic în America unde soţul ei Silviu Prigoană avea afaceri.
Bahmuţeanca a dezvăluit că iubitul Mădălinei este o persoană foarte cunoscută la noi în ţară, cât şi-n afară.
"Un tip foarte de gaşcă, era mult mai frumos decât Şerban şi Puiu, este o persoană foarte cunoscută, dar acum e căsătorit şi e fericit aşa. Dar consider că dacă omul nu a vrut să-şi dea cu părere, nu pot să vin eu şi să declar despre el", a declarat Adriana.
"L-am cunoscut mai întâi pe el, apoi pe ea. Mădălina a venit să cânte în America. El a văzut-o şi atunci s-au îndrăgostit, iar ea a rămas o perioadă acolo cu el. După o vreme, acesta i-a propus Mădălinei să părăsească România şi să se mărite cu el, dar ea nu a dorit acest lucru."
Mădălina Manole a ales să cânte în loc să se mărite. Adriana a mărturisit că artista a rugat-o să nu facă publică relaţia lor.
În timpul emisiunii Agentul VIP, Cristi Brancu a primit un mesaj pe telefon prin care i se sugera că ar fi vorba despre Adrian Tarău, însă Bahmuţeanca nici nu a confirmat, nici nu a negat identitatea lui.