Andreea Raicu, adevărul despre relația cu tatăl ei. Vedeta provine dintr-o familie credincioasă: „Mi-aș fi dorit să știu că este mândru de mine”
Considerată una dintre cele mai de succes vedete din showbiz-ul românesc, drumul până în acest punct nu a fost unul ușor pentru Andreea Raicu. A crescut într-o familie în care credința a jucat un rol important, iar anumite credințe și valori insuflate nu i-au permis să rupă cu ușurință anumite bariere sociale.
Părinții vedetei s-au despărțit când ea avea doar 7 ani, urmând să fie crescută de mamă și de bunică, o femeie extrem de credincioasă și cu valori morale puternic înrădăcinate.
Ce rol a jucat credința în viața Andreei Raicu
Andreea Raicu mărturistește că, provenind dintr-o familie credincioasă, o mare parte a vieții sale a fost influențată de sentimentul de rușine. I-a fost greu atunci când a călcat anumite principii insuflate de familia sa:
„Da, foarte mare (n.r. rușinea a jucat un rol mare în viața sa), pentru că provin dintr-o familie profund credincioasă, am fost crescută de o bunică foarte credincioasă și atunci de asta cred că rușinea este un element foarte important, care s-a regăsit în educația noastră.
În primul rând, aveam foarte multă rușine de corpul meu și să nu fiu dezgolită, să nu mă vadă cineva… cum am putut să fac modeling? Pentru că era un job (…), un personaj, dar cumva dacă mi se vedeau părți ale corpului… îmi era rușine, pentru că era ideea că faci asta ca să obții ceva (…) și nu ești nici integră, că vrei să te folosești de părțile fizice, să obții ceva.
După aia… rușinea… asta a fost una foarte grea, rușinea legată de intimitate, pentru că amorul în afara căsătoriei e cu foarte multă vină, nu e bine să facem asta. (…) Adică am crescut cu foarte multe rușini”, a declarat vedeta în podcastul „Tot ce nu spunem”.
„Tatăl e un suport în viață fiecărei fetițe”
Cu toate că mama și bunica sa au încercat să suplinească rolul tatălui, pentru Andreea absența acestuia și-a spus cuvântul. A mărturisit cu detașasare faptul că între ei nu a existat o relație apropiată, în schimb, a fost condusă se presiunea de a-i demonstra că merită să fie iubită și apreciată, doar pentru a fi „demnă” de dragostea lui.
„Nu am avut cea mai bună relație cu tatăl meu, cu toate că în copilărie, ca mai toate fetițele, eram iremediabil îndrăgostită de el. Mi se părea frumos, inteligent, atotcunoscător, cum pare orice adult unui copil. Era foarte înalt și avea un simt al umorului și al autoironiei greu de descris. Era sarcastic și îi plăcea să-i facă pe cei din jur să râdă. Era minunat, sau cel puțin așa îl vedeam eu. (…)
În timp, a trebui să muncesc mult să-i demonstrez că merit să fiu apreciată, iubită, că sunt demnă de dragostea lui. (…) Tatăl e un suport în viață fiecărei fetițe, este acel munte solid care va fi acolo mereu, care nu se va clinti niciodată.
O va apăra și proteja indiferent de ce va face, o va iubi necondiționat și o va face să se simtă cea mai bună pentru că este a lui. Mi-ar fi plăcut să simt asta de la tatăl meu, să știu că sunt importantă și că mă iubește, indiferent de ceea ce am făcut. Mi-aș fi dorit să știu că este mândru de mine și de realizările mele și să știu că va fi lângă mine chiar dacă erau momente în care poate nu îmi ieșeau lucrurile”, a scris vedeta.
