Avertizare de ploi și ninsori de duminică până miercuri. Maxime de 7 grade Celsius

Avertizare de ploi și ninsori de duminică până miercuri. Maxime de 7 grade Celsius

Ultima actualizare:

    Ninsorile şi viscolul se reîntorc în sudul ţării
Ninsorile şi viscolul se reîntorc în sudul ţării

Meteorologii au avertizat că de duminică dimineaţă până miercuri dimineaţă temperaturile vor scădea de la 17-18 grade Celsius la 6-7 grade Celsius în toată ţara, va ploua şi va bate vântul, iar la munte şi izolat în vestul, centrul şi nordul ţării va ninge.

Începând de duminică, ora 8.00 şi până miercuri, ora 8.00, temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile. Duminică, vremea se va răci accentuat în Banat, Crişana, Maramureş şi nordul Transilvaniei. În noaptea de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, răcirea va cuprinde şi restul teritoriului, vremea devenind rece pentru sfârşitul lunii octombrie în toata ţara.

Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi la munte şi va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apa vor depăşi pe arii restrânse 25 de litri pe metru pătrat în 24 de ore. În zona montană şi izolat în vestul, centrul şi nordul ţării, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Ilona Brezoianu, foto Instagram jpg
teyana taylor rochie mini maro profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
aloman jpg
image png
image png
banner rica raducanu dan negru jpg
banner ciucu ginghina png
image
image