Băiatul lui Ilie Dumitrescu, sex-simbol pe marele ecran

Ultima actualizare:
Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, a jucat deja în două scurt-metraje şi în câteva piese de teatru
Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, a jucat deja în două scurt-metraje şi în câteva piese de teatru

Aşchia a sărit departe de trunchi în cazul lor. Doi dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi fotbalişti români, Ilie Dumitrescu şi Gheorghe Hagi, au moştenitori care nu le-au călcat pe urme şi au făcut cariere în actorie. Ilie Dumitrescu Jr. şi Kira Hagi au cucerit deja marile ecrane.

Scena de teatru şi marile ecrane par să fi fost mai atrăgătoare pentru doi dintre moştenitorii celor mai titraţi fotbalişti români. Fiica lui Gheorghe Hagi şi băiatul lui Ilie Dumitrescu s-au îndreptat către teatru şi film, pasiunea pentru actorie fiind mult mai puternică decât orice altceva. 

Până în prezent, tânărul Ilie Dumitrescu Jr., în vârstă de 19 ani, a urmat cursuri de actorie şi a făcut parte din distribuţia a trei lungmetraje: „Love by Design”, „Palatul Pionierilor B’92” şi „Un pas în urma serafimilor”, lungmetrajul de debut al lui Daniel Sandu, care va avea premiera în cinematografe pe 22 septembrie. Despre partitura jucată în această producţie spune că e de departe cel mai important rol făcut de el până în prezent. 

Ilie Dumitrescu Jr. nu a mers pe urmele tatălui său, celebrul fotbalist Ilie Dumitrescu, preferând să facă actorie
Ilie Dumitrescu Jr. nu a mers pe urmele tatălui său, celebrul fotbalist Ilie Dumitrescu, preferând să facă actorie

Tânărul s-a simţit atras de actorie încă din copilărie, de la spectacolul în care a jucat la sfârşitul clasei întâi. Întrebat de ce nu a ales să devină fotbalist, Ilie Dumitrescu Jr. ne-a mărturisit, cu sinceritate.

“Este un sport foarte frumos şi demn de admirat. Însă vibraţiile mele rezonează mai bine cu cele din actorie. Deşi multă lume ar spune că în actorie se regăsesc prefăcătoria şi neadevărul, paradoxul face că adevărul este cea mai bună minciună”. Dumitrescu junior a urmat cursuri de actorie şi recunoaşte că drumul ales este unul ”foarte dificil”. 

Ilie Dumitrescu junior pare sosia celebrului Jude Law
Ilie Dumitrescu junior pare sosia celebrului Jude Law

„Când am crescut, am avut ocazia să urmez cursul de actorie «Mandragora Movies Film Academy», unde am învăţat tehnica profesoarei Ivana Chubbuck, autoarea cărţii «Puterea Actorului». Ajungând să înţeleg puţin mai bine cum se abordează actoria şi ce principii stau la baza ei, am realizat că sunt pe cale să parcurg un drum foarte dificil. Vă aştept din 22 septembrie la cinema, pentru a viziona un film foarte bine conceput, plin de subtext, regizat de Daniel Sandu. În pelicula «Un pas în urma serafimilor» fac de departe cel mai important rol al meu”, adaugă Ilie Dumitrescu Jr., care în această peliculă este un seminarist pe nume Olah. 

Nu putem să nu remarcăm asemănarea izbitoare dintre Ilie Dumitrescu junior şi celebrul actor de peste hotare, britanicul Jude Law (44 de ani). Aceeaşi privire pătrunzătoare, care le înnebuneşte pe fane, aceleaşi trăsături masculine. 

Şi fiica lui Hagi a ales actoria

La rândul ei, fiica lui Hagi, Kira Hagi (23 de ani), a apărut până acum în două scurtmetraje: „Bucureşti, te iubesc” (2014) şi „Fragile” (2017). Tânăra a debutat şi în lumea teatrului, într-o piesă care s-a jucat la Teatrul de Comedie din București. 

Celebrul ei tată e mândru de copiii lui, chiar dacă unul face actorie, iar celălalt, fiul Ianis (18 ani), fotbal. 


    Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, a jucat deja în două scurt-metraje şi în câteva piese de teatru
Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, a jucat deja în două scurt-metraje şi în câteva piese de teatru

De-a lungul timpului, Hagi a precizat că îşi sprijină fata cu tot ceea ce e nevoie, dar că nu i-ar permite să apară în filme în scene erotice ori îmbrăcată sumar. Tânăra a plecat în SUA, unde a luat lecţii de actorie la “New York Film Academy”, unde un an de studiu costă 38.000 de dolari şi spune că aşteaptă noi provocări. 

“Am fost foarte fericită când am fost admisă la «New York Film Academy». Terminasem audiţia în Londra, au venit la mine şi au zis «uite, o să mai vorbim, o să ne mai vedem». Am ieşit, m-am uitat la mama în ochi şi m-a întrebat «cum a fost?». Am zis «hai să ieşim», am ieşit şi am început să dansez de fericire. Nu ştiam că o să mă contacteze şi că o să îmi dea şi o bursă, dar am fost fericită că au zis că «mai vorbim». Şi când am auzit anunţul cu bursa eram deja acasă şi am început să dansez din nou”, a spus Kira într-un interviu pentru urban.ro. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net