Bittman a făcut anunțul: cântă cu trupa Iris

Bittman a făcut anunțul: cântă cu trupa Iris

Ultima actualizare:

    Trupa Holograf s-a destrămat oficial în primăvara acestui anFoto: Arhiva personală
Trupa Holograf s-a destrămat oficial în primăvara acestui anFoto: Arhiva personală

Săptămâna trecută, au apărut zvonuri despre despărțirea trupei Holograf. Rețelele sociale au fost luate cu asalt de către fanii rockerilor care s-au arătat indignați prin mii de mesaje. La scurt timp după toate acestea, solistul Dan Bittman (53 de ani) a făcut un anunț incredibil: va concerta alături de trupa Iris.

Solistul trupei Holograf va urca pe scenă alături de trupa Iris, în cadrul concertului care va avea loc în această vineri (22 mai), la Cluj-Napoca.

Spectacolul are loc în cadrul celei de-a V-a ediţii a Zilelor Clujului, în Piaţa Unirii din oraş, de la ora 21.00. Show-ul, intitulat „Iris şi prietenii”, îi va aduce pe aceeaşi scenă pe îndrăgiții membri ai trupei Iris, alături de nume grele precum Dan Bittman, Cristi Minculescu, Felicia Filip şi Dan Chiorean.

Bittman: "Am făcut parte din trupa Iris în anii '80" 

„Mă leagă o prietenie de 35 de ani de Iris, ba chiar am avut o perioadă de aproape un an când am şi făcut parte din formaţie, în anii '80, aşa că am răspuns cu mare drag invitaţiei de a cânta într-un spectacol alături de ei”, a spus Dan Bittman.

Acest anunț a venit după ce solistul a dezmințit zvonurile despre plecarea sa din trupa Holograf. La spectacolul de la Zilele Clujului, Bittman va interpreta mai multe melodii din repertoriul Iris, precum „Trenul fără naş” și „Noaptea”, dar şi piesa sa solo, „Şi îngerii au demonii lor”. După aceea, Dan Bittman îşi va relua concertele alături de Holograf. Trupa lui Bittman va susține mai multe spectacole luna aceasta: la Sibiu (23 mai, în cadrul evenimentului intitulat „Forza Zu”), la Târgu Mureş (24 mai), la Oradea (29 mai) şi la Satu Mare (30 mai).

În ciuda zvonurilor apărute recent în presă în legătură cu depărțirea formaţiiei, Holograf va lansa în toamna acestui an un nou album, al optsprezecelea din cariera trupei, în cadrul unui concert extraordinar ce va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti, la 14 noiembrie.

Noul material discografic, ce va fi lansat împreună cu MediaPro Music, conţine şapte piese noi, dar şi trei melodii din repertoriul mai vechi al formaţiei, reimprimate: „Mafia”, „Sunt un balcanic” şi „Ai o oră să te distrezi”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Elina Svitolina și Gael Monfils jpg
megan thee stallion victorias secret gettyimages (2) jpg
banner pepe jpg
Jennifer Lopez, Heith Urban  foto   Profimedia jpg
valerie lungu si alex gilca
Meghan Markle  Profimedia jpg
Radu Ștefan Bănică, aproape zece ani pe scenă la doar 24 de ani! Ce spune despre tatăl său și relația cu Andreea Marin
image png
image
image