Brăileanca dispărută acum trei ani a fost găsită: "Căutam de mâncare prin gunoaie. Mi-era frică să nu mă omoare cineva"

Ultima actualizare:

    Brăileanca dispărută de trei ani de zile a ajuns acasă
Brăileanca dispărută de trei ani de zile a ajuns acasă

Drama cumplită a celor trei copii care nu şi-au văzut mama, dispărută în urmă cu trei ani, a ajuns la final. Femeia care pornise înarmată cu ambiţia de a le putea oferi un trai mai bun celor trei copii a stârnit cascade de lacrimi în platoul Acces Direct.

"Am încercat să cerşesc. Mâncam din gunoaie. Mi-era frică să nu mă omoare cineva", a povestit femeia, la ''Acces Direct''.

Calvarul prin care a trecut e aproape imposibil de descris.

"Dormeam pe străzi. Când se facea frig mă bagam in tomberoane, sub un pod. Mă gandeam să nu mă găsească cineva să mă omoare. Telefonul mi-a fost furat" a declarat brăileanca, răvăşită de momentele de coşmar pe care le-a trăit.

Cel mai mic dintre fraţi şi-a strâns mama in braţe pentru prima oară

Fiul cel mic al brăilencei abia se născuse atunci când aceasta a părăsit ţara. După mai bine de 500 de zile în care a văzut chipul mamei doar în fotografii, micuţul şi-a strâns mama în braţe pentru prima oară.

"Nu i-am putut suna. Mi-a fost furat telefonul. Nu am putut apela la consulatul românesc pentru că mi-am pierdut buletinul iar telefonul mi-a fost furat. Am fost jefuita la metrou in Spania. O româncă m-a găsit şi mi-a dat 10 euro. Am rugat-o să mi facă rost de un nr. de telefon al familie mele. Nu mai ştiam nimic de ei. Mi-a spus că am fost dată dispărută.Nu vreau să audă copiii unde am dormit'', a mai adăugat aceasta, în platoul emisiunii de la Antena 1.

În tot acest timp, mătuşa micuţilor, croitoreasă, şi-a făcut cele mai negre scenarii cu privire la ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu sora ei.

Mai mult decât atât, a fost nevoită să-i intreţină atât pe nepoţi cât şi pe copilaşii ei din salariul ei de doar 700 de lei. Rugăciunile disperate ale micuţilor parcă au fost ascultate şi, în cele din urmă, familia s-a reunit la emisiunea "'Acces Direct''.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
monica birladeanu instagram jpg
FotoJet (20) jpg
FotoJet (18) jpg
FotoJet (16) jpg
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net