Cântăreţ celebru, declaraţii incendiare! A recunoscut că s-a drogat în grup - VIDEO EXCLUSIV
Iubeşte România pentru că s-a născut aici. Tot aici şi-a descoperit şi talentul pentru muzică, unde a lansat numeroase piese, printre care ''Reason to feel love'', care a urcat rapid în topurile din România.
Invitat la emisiunea Click!, de la Prima tv, difuzată de luni până joi, de la ora 23.00, Mike Diamondz a făcut o serie de declaraţii şocante despre trecutul său. Întrebat de prezentatorul emisiunii, Alex Constantin, dacă a fost condamnat pentru trafic de droguri, artistul a vrut să facă lumină în acest sens: ''Lucrul ăsta s-a întâmplat acum 10 ani, să nu creadă cineva că în ultima vreme am petrecut timpul la răcoare. Am primit o condamnare fără executare, aş dori să îi mulţumesc domnului judecător care m-a înţeles, eram cu nişte prieteni la mare, şi am decis să o dăm la maxim. Am declarat că am fumat o ţigară, m-a prins un poliţist şi i-am zis că am dat-o mai departe, că aşa se face'', a dezvăluit acesta.
''Nu am făcut trafic, eram în grup şi din această declaraţie a reieşit că sunt traficant cultivator, din flora spontană şi au ajuns la concluzia că sunt cultivator. Nu e vorba de alte droguri, dosarul se poate cerceta. Au rămas antecedentele şi au apărut abia acum după 10 ani, când mi-am lansat un single nou", a mai precizat Mike.
Pe plan muzical, Mike Diamondz tocmai a lansat un single nou, ''Girl i want you'', care a prins foarte bine la public. ''Aştept să urce repede în topuri şi îi mulţumesc lui dumnezeu pentru această lucrare. Este o piesă făcută pentru export.''