Care dintre cei trei băieți ai Adelei Popescu are cea mai puternică personalitate: „Nu-i intri ușor în grații”. Unul dintre ei visează să scrie o carte

Adela Popescu și Radu Vâlcan, alături de cei trei copii ai lor, formează o familie frumoasă, la care mulți râvnesc, dar și plină de provocări. De curând, actrița a vorbit cu sinceritate despre personalitatea băieților și a dezvăluit care dintre ei le testează cel mai mult răbdarea.

Adela Popescu, alături de copiii săi - Andrei, Alexandru și Adrian / Foto: Instagram
Adela Popescu, alături de copiii săi - Andrei, Alexandru și Adrian / Foto: Instagram

Crescută într-o familie formată din trei frați, Adela Popescu a știut dintotdeauna că își dorește să aibă, la rândul ei, o familie numeroasă și unită, dovadă fiind fiii ei, născuți la intervale apropiate. Cel mare, Alexandru, a aniversat nouă ani în luna iunie, mijlociul, Andrei, va împlini șapte ani în decembrie, iar mezinul, Adrian, a sărbătorit patru ani în iulie.

Cine o provoacă cel mai mult 

Adela Popescu este o mamă implicată, însă nu poate scăpa de provocările zilnice pe care le aduce viața cu trei copii, fiecare cu personalitate diferită. Într-un interviu acordat recent, actrița a vorbit despre temperamentul fiecăruia și a dezvăluit că Andrei are o fire „lipicioasă” și apropiată de părinți, Alexandru este creativ și artistic, în timp ce Adrian se remarcă printr-un caracter puternic:

Băieții cresc și au deja personalități foarte puternice. Mijlociul, Andrei, îmi face mereu complimente, îmi spune că sunt cea mai bună, cea mai frumoasă….

Adrian pe semne că va fi un adult coleric, deja este, e genul care ne provoacă încontinuu. Este și dulce, dar este și un copilaș dificil să spunem. Nu-i intri ușor în grații, ai de lucrat…

Andrei, cel mijlociu, este extraordinar de lipicios, după cum am spus. Toată lumea îl iubește și este blond, blond, are un blond nordic.

Iar Alexandru este artistul familiei, el scrie, cântă la chitară, compune, face poezii, vrea să scrie și o carte”, a spus Adela pentru „Viva”.

De ce le ascund Adela Popescu și Radu Vâlcan chipurile copiilor

Adela Popescu și Radu Vâlcan publică adesea videoclipuri și fotografii cu băieții lor pe rețelele sociale, însă fără să le arate chipurile.

Ei le respectă astfel intimitatea și consideră că alegere de a fi în atenția publică le aparține în totalitate: „Ei sunt pentru că așa au vrut, au vrut ca noi să fim ai lor. Și, când vor dori, conștient, va fi decizia lor. Punct!”, spunea prezentatorul emisiunii „Insula Iubirii” mai demult pe Instagram. 
 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mihai Onilă, super răsfățat de soția lui, Laura
image png
Vedeta și-a dus bebelușa de două luni la plimbare în țara natală a tatălui său, Ilan Laufer
image png
banner alessia jpg
artist 3480274 1280 jpg
Corina Caragea, Andreea Esca, Alina Eremia, foto Instagram jpg
thumbnail (4) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net