Ce au găsit medicii legiști în corpul lui Petrică Mîțu Stoian. Rezultatele autopsiei solistului și ce spune prietenul Doru Gușman

Ultima actualizare:

    Doru Gușman i-a fost prieten și impresar lui Petrică Mîțu Stoian
Doru Gușman i-a fost prieten și impresar lui Petrică Mîțu Stoian

Doru Guşman, impresarul şi prietenul lui Petrică Mîţu Stoian, la familia căruia acesta locuia de mulţi ani, a mărturisit că artistul nu a ştiut că a avut COVID decât după ce a făcut un computer tomograf, iar medicii i-au spus că trecuse prin boală şi că avea plămânii afectaţi.

Impresarul Doru Guşman, prietenul bun al lui Petrică Mîţu Stoian, decedat sâmbătă seară la 61 de ani, a făcut primele declaraţii şi a povestit cum a ajuns solis­tul la clinica privată Nera din Reşiţa. Artistul a locuit în ultimii 16 ani împreună cu soţii Guşman, la Craiova, şi mereu spunea că ei sunt familia lui. 

„Petre a aflat că a avut COVID pe 20 sau 22 oc­tombrie, după ce a făcut un computer tomograf şi pe acel CT i-a scris «situaţie post COVID». Cu vreo 10 zile înainte, s-a simţit rău. Avea ba temperatură, ba îl du­rea capul, a luat paraceta­mol, a luat fervex şi i-a trecut. În fiecare zi îşi făcea test rapid. Avem dovadă vreo trei din ele. Fiica mea e medic sto­matolog şi i le trimitea ei. Îi spunea «Nană, uite că nu am nici azi COVID». Deci, de aflat a aflat în urma rezulta­tu­lui acestui CT, în care se spune că pe plămânul drept are acel geam mat, pe care am înţeles că toţi sau aproape toţi, 80-90% dintre cei care trec prin COVID, rămân cu acel geam mat care dispare cu timpul a două, trei luni. Petre a aflat, ulterior, nu ştiu dacă de la cineva sau de pe internet, că la Constanţa şi Reşiţa ar fi o clinică unde te bagă într-o cameră hiperbară şi scapi mai repede de acel geam mat de pe plămân. A aflat că la Reşiţa clinica e în vârful muntelui, că e aer curat, numai aşa-mi spunea”, a declarat impresarul artistului, citat de adevarul.ro.


    Clinica Nera e într-o pădure, pe vârf de munte
Clinica Nera e într-o pădure, pe vârf de munte

«Nu i-au cerut nici o analiză»

Doru Guşman spune că personalul medical de la clinică a ştiut încă de la început că Petrică Mîţu Stoian avea probleme cardiace. „Nu i-au cerut nici o analiză, ci i-au spus doar să meargă cu rezultatul de la CT şi cu reco­mandările medicului cardiolog. Medicul cardiolog i-a menţionat afecţiunile pe care le are. Nu i-a spus să se ducă în nici o cameră hiperbară”, a mai spus impresarul. Petrică Mîţu Stoian a ajuns la Reşiţa vineri dimineaţă, iar în jurul orei 11 era deja internat. 

«Nu i-a spus că este în stare critică»

„M-a sunat şi mi-a zis că este excelent la clinică, a spus că au un personal extraordinar, că este frumos”, a mai spus Doru Guşman. Vineri, în jurul orei 18.00, Petrică Mîţu Stoian şi-a sunat impresarul şi i-a povestit cum a fost în camera hiperbară. „Era încântat. Apoi m-a sunat pe la 8 seara şi mi-a zis că vrea să meargă să doarmă, pentru că era foarte obosit”, a povestit impresarul. 

Doru Guşman a povestit că a doua zi dimineaţă a aflat de la nepotul lui Petre că în cursul nopţii acesta fusese transferat la Spitalul de Urgenţă din Reşiţa pentru că nu se simţea bine. „M-am urcat în maşină şi am plecat spre Reşiţa, dar eu dimineaţa, l-am sunat. Am vorbit cu el şi mi-a zis să stau liniştit că nu are mare lucru. Mi-a zis: «Mă stabilizez şi mă duc înapoi». Fiica mea l-a sunat şi ea şi a vorbit direct cu doctorul. Şi i-a spus următoarele: «Trebuie să-l stabilizăm. 80% este stabilizat, dar trebuie să-l stabilizăm 100%. Şi după aceea, dacă vreţi, îl transferaţi la un alt spital sau îl externăm». Nu i-a spus că este în stare critică. I-a spus că îl stabilizează. Asta deci, fiind înainte de ora 12.00. Eu eram pe la Orşova, pe la ora 13.00 m-a sunat iar nepotul lui şi plângea, mi-a spus că l-au dus la Reanimare. La două jumătate am ajuns eu la spital, dar nu am putut vorbi cu el. Era intubat. Apoi s-a stins”, a mai povestit prietenul lui Mîţu Stoian pentru adevarul.ro. Impresarul s-a declarat convins că Petrică Mîţu Stoian nu trebuia să fie introdus în acea cameră hiperbară, întrucât se ştia că are probleme cu inima. 


    Camera hiperbară unde a stat artistul pentru a-și vindeca plămânii
Camera hiperbară unde a stat artistul pentru a-și vindeca plămânii

Ce au descoperit medicii după ce au făcut autopsia

Apar primele informaţii neoficiale în privinţa morţii lui Petrică Mîţu Stoian. Cauza morţii artistului ar fi fost un stop cardiorespirator, informează antena3.ro. Potrivit unor surse medicale, un vas de sânge de la plămâni s-ar fi spart din cauza anticoagulantelor pe care le lua. Din primele informaţii, se pare că artistul consumase o cantitate dublă de anticoagulante. O parte din probele prelevate în timpul necropsiei au fost trimise la Institutul Mina Minovici. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa încearcă să afle cu exactitate ce anume a dus la stopul cardiorespirator şi dacă există vreo legătură între decesul acestuia şi tratamentul la care a fost supus la clinica privată. Ei cercetează şi la spitalul din Reşiţa, pe secţia ATI, dacă i-a fost administrat tratamentul corespunzător. În acest sens, procurorii au ridicat mai multe fişe de observaţie ale pacienţilor, în încercarea de a afla dacă mai există şi alţi pacienţi care să fi fost trataţi la clinica privată, după care să fi ajuns la spital din cauza complicaţiilor apărute în urma tratamentului.

Colegii l-au aşteptat la Craiova în straie populare

Trupul neînsufleţit al regretatului interpret de muzică populară a fost depus luni seara la sediul Ansamblului „Maria Tănase”, acolo unde a fost angajat timp de 14 ani, scrie adevarul.ro. 

Rude, prieteni, colegi şi zeci de oameni care au iubit muzica lui Petre Mîţu Stoian, au aşteptat cortegiul funerar în faţa Ansamblului din Craiova. Colegii l-au aşteptat cu flori şi lumânări. Îmbrăcaţi în costume populare, înlăcrimaţi, aceştia l-au aplaudat pe Petrică Mîţu Stoian minute-n şir. Trupul neînsufleţit al artistului a fost depus în sala de repetiţii şi întreaga noapte a fost vegheat de colegi şi de prieteni.În curtea instituţiei a fost montat un ecran unde toată ziua au rulat imagini cu Petrică Mîţu Stoian. Ieri, sicriul a fost dus la Teatrul Naţional din Craiova. Petrică Mîţu Stoian va fi înmormântat azi în costum popular. Cel mai probabil, slujba va fi oficiată de Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu. 

Şi sora artstului face acuzaţii grave: «L-au distrus la clinică!»

Şi sora îndrăgitului interpret de muzică populară Petrică Mîţu Stoian, Maria Tărchilă, face acuzaţii dure la adresa clinicii unde artistul a mers pentru a se trata în urma infecţiei cu noul coronavirus.

Distrusă de durere, femeia a mărturisit că ea nu a ştiut că acesta urma să meargă la o clinică, ci ştia că merge în staţiune să se odihnească. 


    Maria Tărchilă
Maria Tărchilă

„Părerea mea este că el nu trebuia să meargă la clinica aceea. Mie nu mi-a spus că urmează să meargă la clinică, mi-a spus că merge în staţiune, dar nu a specificat unde. Merge să se odihnească. Dimineaţă pe la 7.00-8.00 m-a sunat un nepot şi mi-a spus «Tuşa, tuşa vino că lui Petre îi e rău». M-am panicat. L-am sunat pe soţ şi i-am spus să mergem că Petrică e rău şi e la spital în Reşiţa. Atunci am aflat că el a fost la clinica respectivă să se trateze. Cred că l-au băgat la o procedură fără să îl controleze nici la acte, nici la nimic. A fost cred că o greşeală acolo… O să descoperim pentru că au preluat procurorii cazul. Nu am făcut noi plângere, s-au sesizat. Pentru el nu mai putem face nimic, dar cel puţin pentru oamenii care mai sunt să nu mai păţească”, a povestit cu ochii în lacrimi sora regretatului interpret. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Natalia Guberna png
julieta szonyi jpg
banner Irina Loghin
sabrina carpenter body roz instagram jpg
banner Doina Spătaru
image png
banner Mihai Traistariu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net