Cristina Spătar a făcut accident, după ce soțul ei a anunțat că vor divorța

Cristina Spătar a făcut accident, după ce soțul ei a anunțat că vor divorța

Ultima actualizare:

    Cristina Spătar a făcut accident, după ce soțul ei a anunțat că s-au despărțit FOTO: Arhiva personală
Cristina Spătar a făcut accident, după ce soțul ei a anunțat că s-au despărțit FOTO: Arhiva personală

Cristina Spătar trece prin momente grele. După ce în decursul zilei de miercuri, soțul ei, Alin Ionescu, a anunțat că sunt separați de mai mult timp și vor divorța, solista a fost implicată într-un accident de circulație, în urmă cu câteva minute.

Artista se afla la volanul mașinii sale, în localitatea Crevedia, unde se află vila celor doi. Conform martorilor de la fața locului, Cristina Spătar a scăpat nevătămată, însă bolidul de lux, în valoare de aproximativ 80.000 de euro, a fost serios avariat. Ca o ironie a sorții, accidentul s-a petrecut în fața unei biserici, iar vinovat pentru impactul violent se face șoferul celeilalte mașini, care a intrat direct în bolidul cântăreței.

Deși se pregătesc să divorțeze, soțul Cristinei încă este alături de aceasta și a publicat un mesaj pe Facebook, imediat după ce a aflat de accident: ''Și dacă tot o să apară la știri, Cristina e bine. Nu e vina ei. Și s-a întâmplat în fața bisericii''.


    Mașina de 80.000 de euro a Cristinei a fost făcută praf Foto: Click!
Mașina de 80.000 de euro a Cristinei a fost făcută praf Foto: Click!

Miercuri (15 iunie), soțul Cristinei a confirmat că vor divorța, după ce s-a vehiculat că ar fi înșelat-o de mai multe ori. Alin Ionescu a publicat pe contul personal de Facebook un mesaj prin care a explicat motivele divorțului de solistă. Citește aici întreaga lui declarație.

Mașina de 80.000 de euro a Cristinei a fost făcută praf
Mașina de 80.000 de euro a Cristinei a fost făcută praf


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dan negru preturi turcia jpg
monica si dan capatos jpg
image png
Unde au fost în luna de miere după nunta lor aristocrată Honorary Lord of Brattleby Răzvan Vasile și Nicoleta Scarlat, Baronessa de Brattleby
image png
Ce a făcut Răzvan Botezatu la 8 ani după ce a plecat de la TV!
banner alexandru ciucu png
Cum a fost vacanța lui Ionuț Galani
image
image