Cui i-a donat câștigătorul de la «Românii au talent» premiul de 10.000 de euro?
În finala sezonului 8 Românii au talent, Emil Rengle a încântat telespectatorii cu talentul lui formidabil și cu abilitatea de a face spectacol. Astfel, datorită voturilor românilor, Emil a câștigat ambele premii – cel de originalitate în valoare de 10.000 de euro și marele premiu de 120.000 de euro.
Impresionat de talentul și de povestea micuței balerine care s-a clasat pe locul doi, el a decis să-i doneze premiul de originalitate. Anunțul a fost făcut în ediția de astăzi a emisiunii La Măruță, când Emil i-a înmânat Biancăi cecul. Cei doi au fost astăzi invitați în emisiune, însă fetița nu știa de intenția câștigătorului Românii au talent, așa că surpriza a fost cu atât mai mare.
Fericit că a reîntâlnit-o pe Bianca și că poate fi alături de ea, Emil a declarat: ”Visul meu e la fel de important precum visul oricărui alt om. Mă regăsesc în Bianca, pentru că și eu, la vârsta ei, munceam zi și noapte în sala de dans. Gestul meu de a-i dona premiul de originalitate este o încurajare. Dau și eu mai departe susținerea uriașă pe care am avut-o din partea publicului. Ce am învațat până acum din tot ce mi s-a dat este că, da, în viață este important să dai, la rândul tău, mai departe. Ăsta este principiul după care încerc să mă ghidez în tot ceea ce fac.”.
Bianca a spus: ”Sunt foarte bucuroasă că am primit acest premiu, pentru că voi putea ajuta și eu alți copilași. Nu mă așteptam la gestul lui Emil, dar banii vor ajunge la copilași care au o nevoie mai mare și care, poate, dansează la rândul lor.”.
Talentul apropie oamenii, dă speranță și are puterea de a face lumea mai frumoasă. Sezonul 8 Românii au talent a fost unul magic, iar momentele pline de sensibilitate și vibrație continuă și după încheierea competiției.