Cum a aflat Dana Rogoz că e însărcinată: „L-am sunat pe fratele meu”
Îndrăgita actriță le-a oferit fanilor ei o surpriză foarte plăcută, duminică (25 octombrie). Dana Rogoz (30 de ani) a povestit cum a aflat că a rămas însărcinată, printr-o intervenție live pe pagina ei personală de pe o rețea de socializare. Fiul ei, Vlăduț (1 an și 7 luni), a fost alături de mămica lui în timpul conferinței video. Vedeta a mărturisit că sarcina a fost o întreagă aventură.
Ea a povestit despre cum i-a dăruit un băiețel soțului ei Radu Dragomir. Dana Rogoz a mărturisit că, după ce testul de sarcină a ieșit negativ, l-a sunat pe doctorul ei care i-a spus, totuși, că e însărcinată. Pentru că nu a crezut și pentru că era foarte debusolată în acel moment, l-a sunat pe fratele ei, care e medic și care a anunțat-o direct:„Vreau să fiu primul care te felicită. Ești însărcinată”.
„L-am sunat pe fratele meu și el mi-a spus că sunt însărcinată, deși i-am zis că testul a ieșit negativ", a explicat Rogoz.
Într-adevăr, fratele ei avea dreptate. A ajuns la medic și a aflat că este însărcinată. Momentul cel mai emoționant a fost, după cum a povestit Dana, atunci când i-a auzit bătăile inimii bebelușului pe care l-a purtat în burtică timp de 9 luni: „Aveam două inimi în același corp”. În timpul videoconferinței, Vlăduț se juca în spatele mămicii lui, iar Dana l-a luat în brațe, spre bucuria fanilor, care i-au putut urmări live pe amândoi. Despre sarcină, Dana Rogoz a povestit că îi este dor de acea perioadă.
„Îmi amintesc cu drag și dor de senzația aia că am o burtică și că în burtică e cineva, căruia îi citeam în fiecare noapte”, a povestit actrița.
Dana Rogoz le-a promis admiratorilor ei că îi va încânta și duminica viitoare cu o conferință live, tot pe Facebook, în care va vorbi despre naștere și tot ce presupune acest eveniment important din viața unei femei.