Cum justifică Trăistariu postarea pozelor penibile pe Facebook
Schimările fizice pe care Mihai Trăistariu şi le-a făcut în ultimii ani i-au adus deopotrivă admiratori şi critici.
Pentru cei care nu mai obosesc să-l critice, Mihai Trăistariu are o replică usturătoare. El şi-a postat diploma de Bac pe pagina de Facebook, demonstrând, astfel, că nu stă rău deloc la capitolul inteligenţă. După cum se poate vedea, el a luat note foarte mari la toate materiile, media totală fiind 9,88. În plus, a făcut trei facultăţi. În aceste condiţii, artistul îi sfătuieşte pe cei care nu sunt de acord cu schimbările fizice pe care şi le face să îşi vadă de propria lor viaţă, deoarece nu este nimic greşit în a-ţi dori să te schimbi fizic."De obicei nu simt nevoia să mă justific în faţa nimănui! Mai ales când vine vorba de inteligenţă. Un om deştept se cunoaşte după privire. Nu-i nevoie de dovezi. Ei bine, fiindcă mulţi se dau destul de deştepti în ultima perioada şi se întrec în a-mi da sfaturi, îi anunţ cu surprindere că am fost un elev conştiincios. Mi-am făcut mereu temele, am fost mereu şeful clasei, comandant de grupă, detaşament şi unitate.
Am fost de 6 ori olimpic naţional la matematică, am apărut de 3 ori în gazeta matematică, am fost selecţionat în lotul naţional olimpic tot la matematică. Am urmat Facultatea de Matematică, pe cea de Informatică şi am început-o pe cea de actorie La STAT. La toate 3 am luat bursa de merit sau de studiu. AŞa că... Cine vrea să-mi demonstreze că algoritmul VIETII mele nu e întocmai OK se înseală amarnic! Mi-am făcut calcule matematice şi ştiţi ce? E PERFECT!!!!! Imaginea de DUR pe care vreau s-o abordez acum e o provocare chiar şi pentru mine! Si, nu ştiu de ce, dar am senzaţia că o să-mi iasă al naibii de bine!Concluzie: vedeţi-vă de vieţile voastre şi-aşa vraiste din muuulte puncte de vedere, revedeţi un pic manualele de gramatică, mai trageţi cu coada ochiului şi pe un manual de psihologie şi cine ştie, poate o să pricepeţi că VIATA MEA SI ALEGERILE MELE NU AU CUM SĂ VĂ AFECTEZE VIATA VOASTRĂ! Am ales din dictionar cuvantul " SCHIMBARE ".P.S: Am uitat să vă spun. Am intrat cu 10 la mate la Liceu şi am iesit tot cu 10", a scris el, pe pagina de Facebook.