Dani Mocanu a mutilat un fotbalist! «Mi se umplea gura de sânge.»

Cazul fotbalistului care ar fi fost mutilat de către manelistul Dani Mocanu a fost pe masa polițiștilor timp de trei ani, iar acum, după atâta timp, au găsit o explicație pentru perioada atât de mare.

Dani Mocanu
Dani Mocanu

Dani Mocanu ar fi fost acuzat că a amenințat cu un cuțit un fotbalist și l-ar fi bătut pe acesta.

Inspectoratul de Poliție al Județului Mureș ar fi explicat, prin intermediul unui colaj de fragmente din Codul de Procedură Penală și din Codul Penal, de ce dosarul în care Dani Mocanu este acuzat că a mutilat un tânăr fotbalist este ținut în stand-by de către polițiști, potrivit unei cereri adresate către IPJ Mureș de Spynews.

Ce s-a întâmplat cu dosarul în care Dani Mocanu este implicat

Polițiștii au transmis că aceștia se ocupă cu respectarea legii și că ancheta care a fost desfășurată timp de trei ani este dirijată de către un procuror, aceștia fiind lipsiți de vină.

Citește și Cucu de la "Noaptea târziu", în război cu Brigitte și Dani Mocanu din cauza refugiaților din Ucraina

Chiar dacă Parchetul și Poliția din Mureș susțin ferm că au respectat legea și Codul de Procedură Penală, judecătorii nu au fost de acord cu ei. În cadrul unui proces deschis de către victimă, care ar fi acuzat organele abilitate de tergiversarea cazului, autoritățile au decis că admite contestația privind durata procesului penal.

Așadar, se stabilește un termen de șase luni de la data prezenței hotărâri, până la data de 16 septembrie a anului acesta, pentru soluționarea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș a dosarului în care manelistul Dani Mocanu este implicat. Până la data amintită, nu o să se poată formula o altă contestație.

Fotbalistul Alex Richard Podar Petho a explicat și condițiile în care evenimentul a fost implicat, spunând că era cu mașina, în zona unui club.

Din sensul opus de mers ar fi venit o altă mașină, al cărui șofer ar fi fost rugat de către Alex Richard să intre în parcare, că să poată ieși de pe o stradă îngustă.

În ce eveniment a fost implicat Alex Richard Podar Petho cu Dani Mocanu

Sportivul ar fi fost nevoit să dea cu spatele 300 de metri pentru ca mașina de pe sensul opus să treacă, acela fiind momentul în care Dani Mocanu ar fi coborât de pe locul din dreapta.

Ulterior, manelistul ar fi scos un cuțit și ar fi dat de câteva ori spre sportiv, amenințându-l că-l taie. 

Vezi și Dani Mocanu s-a pozat cu un pui de căprioară și ironizează forțele de ordine: „Arestează-mă tu, că Poliția nu poate”

Vărul sportivului i-ar fi sugerat să fugă, moment în care Dani Mocanu i-ar fi dat un pumn, rupându-i maxilarul. 

Fotbalistul Alex Richard Podar Petho a declarat că Dani Mocanu i-ar fi oferit 5.000 de lei ca să-și retragă plângerea, dar sportivul a refuzat vehement această ofertă, declarând că daunele pe care acesta le-a suferit sunt mult mai mari decât suma de 5.000 de lei oferită de manelist.

„Eu vreau să plătească în fața legii, nu să își cumpere libertatea cu 5.000 de lei", a transmis fotbalistul.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
adriana bahmuteanu jpeg
Sătul să i se tot adreseze întrebarea pe care nu mai vrea să o audă, și anume de ce a plecat din juriul emisiunii de la Antena 1, Mihai Bendeac a rupt tăcerea într-un mesaj postat pe rețelele de socializare
oana roman mioara roman jpg
oana roman webp
Theo Rose și Smiley, o nouă piesă pentru îndrăgostiți foto: Talentivity
Dan Bittman Captură Youtube jpg
banner Dana Budeanu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net