De ce ar putea rata Marius Manole marele premiu la «Uite cine dansează»
Alex Velea, Liviu Teodorescu şi Marius Manole s-au pregătit pentru finala din această seară, de la orele 20.30, a emisiunii ”Uite cine dansează!” (PRO TV). Marele duel se va da, cu siguranţă, între Marius şi Alex, ambii fiind obişnuiţi de ani buni cu paşii de dans.
Alex Velea şi Ecaterina Dosan, Marius Manole şi Olesea Nespeac şi Liviu Teodorescu şi Marica Derdene sunt gata să se războiască pentru marele premiu de 100.000 de euro. Dar haideţi să vedem care sunt plusurile care îi pot transforma în învingători, dar şi minusurile din cauza cărora pot rata trofeul.
Alex este dansator talentat, dar îi lipseşte fineţea
Alex Velea (32 de ani) are experienţă în concursurile de gen, căci a câştigat „Star Factory”, de la Prima TV, unde s-a remarcat atât ca solist, cât şi ca dansator. Mai mult, Alex s-a mai antrenat şi pentru „Dansez pentru tine”, de la PRO TV, în sezoanele 4 şi 5, unde s-a numărat printre cei mai buni. Are un trup atletic şi o condiţie fizică excelentă, căci lucrează din greu la sala de sport. Îi lipseşte însă fineţea în executarea dansului.
Liviu e obişnuit cu concursurile, dar e prea înalt
Liviu Teodorescu (24 de ani) este oarecum relaxat în faţa camerelor de luat vederi, căci a participat la mai multe concursuri televizate. În 2011 s-a făcut remarcat la „Vocea României”, a jucat în serialul „Pariu cu viaţa”, iar anul trecut a câştigat „Te cunosc de undeva” (Antena 1). Dansează bine, are şarm, este foarte muncitor, însă, din cauza înălţimii (n.r.- are 1,95 m), execută mai greoi unii paşi de dans.
Marius a făcut cursuri de dans, însă e emotiv
Marius Manole (38 de ani) este, de departe, răsfăţatul publicului şi al juriului. Dar nu mulţi ştiu că actorul a absolvit, în 2003, cursurile Secţiei de Coregrafie de la UNATC. Apoi, a făcut parte din compania de dans contemporan a lui Sergiu Anghel. Actorul a fost primul concurent care a reuşit să obţină prima notă de 10, la actuala ediţie ”Uite cine dansează!”. Este mai degrabă cunoscut doar în lumea teatrului, astfel că nu are mulţi fani şi e emotiv.