Deea Maxer e disperată. Ambii copii au probleme de sănătate. «I-am separat, pentru că Maysa este foarte micuță»
Tocmai ce își revenise după o naștere cu probleme, iar Deea Maxer, soția lui Dinu Maxer, este din nou în alertă! Cei doi copii ai ei și ai lui Dinu Maxer, Andreas (9 ani) și micuța Maysa (3 luni), s-au îmbolnăvit de varicelă. De parcă nu ar fi fost de ajuns, băiețelul a făcut și bronșită, așa că Deea a decis să îi separe pe cei doi frățiori.
Primul care s-a îmbolnăvit a fost Andreas, care i-a transmis virusul și surioarei mai mici, varicela fiind o boală contagioasă. “Andreas a făcut varicelă la început de an, chiar dacă a fost vaccinat. Din momentul în care primele bubițe au erupt, l-am izolat în camera lui, acolo unde chiar și mânca. Am încercat să-l ținem departe de Maysa, pe ea am închis-o o săptămână la noi în dormitor. Lui Andreas i-a trecut acum varicela, dar a făcut o formă urâtă, cu febră mare. După aceea, i-au apărut Maysei primele bubițe, deși se spune că bebelușii sunt protejați de anticorpii mamei până la șase luni. Am fost în mare panică, eram cu bagajul de spital la ușă, în caz că trebuia să ne internam cu ea. Din fericire, suntem pe final cu varicela la Maysa” a declarat Deea Maxer pentru Click!
Băiețelul soților Maxer a făcut și varicelă, și bronșită
Și, de parcă problema cu varicela nu ar fi fost de ajuns, micuțul Andreeas se confruntă acum și cu o bronșită păcătoasă. “Acum Andreas a făcut bronșită. Este cu febră 39. Fiind vorba despre un virus periculos, transmisibil, pe Andreas am decis să îl ducem la bunici, la părinții mei. Andreas a luat bronșita de la școală, mai sunt câțiva colegi bolnavi. Sperăm să treacă perioada asta, pentru că urmează ziua lui, apoi ziua mea, apoi avem botezul”, a mai spus Deea Maxer pentru Click.ro.
Citește și:
Deea Maxer, primul zâmbet după ce a văzut moartea cu ochii. A ieșit cu micuța de o lună la petrecere
Deea Maxer, adevărul despre complicațiile de la cezariană: «Am avut hemoragie, a durut îngrozitor»