Designerul Florin Dobre: “Moda pleacă din suflet şi ajunge în stradă"

Designerul Florin Dobre: “Moda pleacă din suflet şi ajunge în stradă"

Ultima actualizare:
La eveniment au participat personalitati marcante din industria modei
La eveniment au participat personalitati marcante din industria modei

Hainele sunt mai puţin importante, mai ales atunci când ajungem să cunoaştem cu adevărat nevoile sufletului, este de părere celebrul creator de modă Florin Dobre.

Designerul Florin Dobre a fost premiat la Serbia FashionWeek, la 19 octombrie 2014, unde a câştigat premiul întâi pentru Best International Designer. După ce a impresionat Londra în iunie şi Bucureştiul în septembrie, colecţia de modă masculină Primăvara/Vara „62.2 Meteres” şi-a lasat amprenta şi în Novi Sad, Serbia.

“Moda pleacă din suflet şi ajunge în stradă, dar hainele sunt mai puţin importante atunci când cunoaştem nevoile sufletului”, a mărturisit Florin Dobre, folosind acestă idee drept concept în prezentările sale.


    Creaţiile lui Florin Dobre au fost admirate şi în SerbiaFoto: Arhivă personală
Creaţiile lui Florin Dobre au fost admirate şi în SerbiaFoto: Arhivă personală

Creatorul de modă este convins că moda trebuie adaptată, în funcţie de fiecare persoană în parte.

Prezenţi la festival au fost peste 30 de creatori de modă din 9 ţări, precum Italia, Polonia, Malta, Ungaria.

Creaţiile lui Florin Dobre au fost admirate şi în Serbia
Creaţiile lui Florin Dobre au fost admirate şi în Serbia


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
andreea popescu (3) jpg
Alex Velea și Antonia Instragram
kirk si michael douglas jpg
Magicianul Robert Tudor, foto Facebook jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
Tzanca Uraganu bani falsi captura Tiktok jpg
alexandra dinu adrian mutu
image png
image
image