Dieta care a ajutat-o pe Corina Dănilă să dea jos 20 kg

Ultima actualizare:

    Căpşunele sunt permise  în alimentaţie, însă  doar până în ora 16.00
Căpşunele sunt permise în alimentaţie, însă doar până în ora 16.00

A renunţat total la pâine, paste, cartofi prăjiţi, dulciuri şi tot ce înseamnă carbohidraţi. Fructe are voie cu măsură şi doar până în ora 16.00. Mănâncă numai alimente sănătoase, după un program ordonat. Sunt câteva dintre regulile dietei cu care Corina Dănilă a slăbit 20 kg într-un an. De atunci, se menţine şi, la 48 de ani, are o siluetă de fotomodel.

Stilul de viaţă agitat, cu mese dezordonate şi de slabă calitate, şi-a pus amprenta, în timp, asupra siluetei prezentatoarei tv. Fără să-şi dea seama, ajunsese la 77 kg. Începuse să aibă mari probleme cu spatele. „Totul a culminat într-o dimineaţă de 13 martie 2017, când nu m-am mai putut da jos din pat de dureri. Am realizat că trebuie să iau neapărat măsuri. Aşa am ajuns pe mâinile Ionelei Preda, care m-a ajutat mult pe partea de fizioterapie şi kinetoterapie. Am făcut exerciţii specifice pentru coloană şi corectarea posturii, precum şi terapie cu energie termică. În paralel, sub îndrumarea unui nutriţionist, mi-am schimbat stilul alimentar”, îşi începe povestea Corina Dănilă.

Concret, a renunţat total la zahăr, la pâine, la prăjeli, covrigei, produse de patiserie, chiar şi la orez şi la cartofi. „Îmi plăceau mult cartofii prăjiţi. Acum, adio şi un praz verde. Îmi mai fac câteodată o focaccia din făină de migdale cu mozzarela light, o porţionez şi mănânc din ea două zile. Iar când simt neapărat nevoia de dulce, îmi iau o ciocolăţică mică pentru diabetici, că e îndulcită cu stevie, nu cu zahăr. O mănânc pe post de gustare, cu o portocală. Asta se întâmplă până în orele 15.00-16.00. De alt-el, fructele le pot mânca doar până în ora 16.00 şi nu orice fructe. Le evit pe cele bogate în fructoză (bananele, strugurii), am voie doar mere, ananas, cireşe, căpşune, fructe de pădure. Dar nu îmi e greu să mă abţin. Odată ce vezi rezultate, vezi că te simţi bine, ai alt tonus, o altă stare, nu mai poţi să te întorci la stilul de viaţă haotic dinainte”, mai spune actriţa.

Ionela Preda îi face  terapii corporale de două ori pe săptămână
Ionela Preda îi face terapii corporale de două ori pe săptămână

Rezultatele au apărut într-un an şi câteva luni. A slăbit 20 kg, ajungând la 57. De atunci, şi-a menţinut atât kilogramele, cât şi stilul alimentar. Are mese regulate, sănătoase, nu se înfometează, ba chiar mănâncă mai mult decât înainte. „Se fac trei ani de când în fiecare dimineaţă mănânc două ouă, de regulă omletă foarte moale, cu un bol de salată şi câteva feliuţe de pastramă de porc mai naturală. Prima gustare constă într-un iaurt grecesc cu 2% grăsime şi cu un pumn de seminţe, la prânz am o cărniţă trasă la tigaie cu broccoli sau conopidă la abur, ori salată de varză; gustarea de după-amiază constă într-un chefir slab, iar seara îmi fac o salată în care pun fie o conservă de peşte, fie ceva carne sau brânză. Cina e după ora 20.00, uneori chiar la 22.00, când ajung acasă după spectacol. Dar nu mă culc imediat, aşa că are timp să se digere. Această dietă a funcţionat la mine şi funcţionează în continuare. Am renunţat la alimentele care mă încarcă pe termen scurt cu energie şi sunt bombe calorice, am eliminat ronţănelele din jur. Mănânc încet, cu înghiţituri mici, conştientizez procesul. Beau cam 2 litri de apă pe zi, iar câteodată, vinerea, ţin post negru, ca să mai dau un restart metabolismului. Mă simt foarte bine, nu mai am acele dureri de spate de la care a pornit totul, pot sta o zi întreagă pe tocuri. Iar acest program nu-l mai percep ca fiind «regim», «dietă», ci a devenit stil de viaţă”, adaugă vedeta. 

Aşa arăta  înainte de 2017
Aşa arăta înainte de 2017

A continuat şi cu şedinţele de terapie. Dacă în primul an se ducea la clinică de trei ori pe săptămână, acum se duce de două ori. Face terapie cu energie termică pe coapse, picioare şi abdomen. „Aceasta arde celulele grase, tonifică şi stimulează producţia de colagen. Adică te întinereşte”, explică terapeutul Ionela Preda de la Therapy Boutique. Într-adevăr, Corina arată, la 48 de ani, ca o adolescentă. Se simte mai uşoară, are mai multă energie, zâmbeşte mai mult, iar viaţa i se pare mai frumoasă.

În prezent, cu 20 kg  mai puţin, pare şi cu  20 de ani mai tânără
În prezent, cu 20 kg mai puţin, pare şi cu 20 de ani mai tânără

Cina perfectă: sufleu de conopidă

Corina Dănilă găteşte mâncăruri simple, rapide şi sănătoase. Printre preferatele ei este sufleul de conopidă. Foloseşte ouă, iaurt grecesc şi telemea slabă, pe care le amestecă bine, adaugă sare, piper şi mărar. Această compoziţie o toarnă într-o tavă termorezistentă, peste bucăţelele de conopidă făcute puţin la abur. „Dau tava la cuptor pentru 20 de minute şi gata cina perfectă. Mai mult decât atât, eu porţionez şi pun la caserolă ce rămâne, e o masă săţioasă şi completă”, spune Corina.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Cristina Cioran png
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net