Dragă Cătălin Botezatu,
E o vorbă românească: “Gura bate curu’„ . Eşti acolo! Sau, altfel, te felicit pentru scornelile tale care fac mereu vâlvă şi provoacă snobilimea română aflată într-o perpetuu coit inerţial, la comentatii, filozofări, descinderi ideatice şi alte cimilituri.
Ai un mare talent de a te situa, natural, mai mereu în centrul atenţiei. Ultima ta şotie, care se leagă de proverbul mai sus citat, este declaraţia că ai făcut sex cu o minoră.
De 14 ani! Hai, dacă era de 17 ani, 11 luni şi 29 de zile, mai treacă-meargă. Dar aşa e grav, foarte grav. Bine, cine te acuză? Tu! Tu, pe tine! Te autoacuzi, adică.
Dar ai şi probe, ai dovada? Căci, aşa pe vorbe-n vânt tu deja ai provocat un mic cutremur monden: feriţi-vă fecioarele de violatorul de minore, vampirul Bote! El e nimic pe lângă legendarul brăilean Terente.
Faci psihoză în rândul populaţiei paşnice din Republică; se perturbă, panichează idustria extractivă , babele care aşteaptă noaptea după draperii violuri grele, părinţii fetelor frumoase de 14 ani.
Violatorul Bote! Să fim serioşi, eu nu cred o iotă din ce spui. Ai mai dat fumigene de-astea. Şi, oricum, ţi-a ieşit. Din războiul fumigen cu iz de gazon, cel cu Bianca, ai ajuns, şi tu şi ea, „omul anului"... ce mama naibii, pe cine păcăleşti? Tu cred că eşti mai parşiv decât te crezi.
Tu vrei chiar, ca aidoma cazului „babelor nefu", să acaparezi visele tinerelor pubere, virginelor naţiei. Care nu mai au mintea plină de limba latină sau de teorii şi poezii, ci care îşi aşteaptă să le vină Zburătorul pe mii de cai putere şi cu conturi pline de zerouri la coadă... Zburătorul secolului 21.
Veac care, dacă nu e sexual nu mai e deloc..."Zbură" care eşti tu. Asta vrei, parşivule, să ocupi visele feciorelor, să-şi dorească un „viol" cu tine; să se lase furate, dezmierdate, violate de Bote...!
În încheiere îmi aminteşti, totuşi, de o realitate americană cruntă, din care i s-a tras marelui regizor Polanski. Tot viol de minoră, dar mai bătrână: 16 ani! Întrebat dacă regretă, în esenţă, Roman a spus aşa: „Nu regret, din contră, era aşa de bună şi de caldă că aş mai vrea să repet faptele ; ea m-a atras cu un instinct de femeie incredibil pentru vârsta ei". Îţi fac cadou replica. S-o ai de alibi, dacă va fi cazul. Deşi eu cred că nu. Îţi doresc să nu...
George Stanca, pamflet