Dragă Cristi Chivu,
De acum încolo, începi cu adevărat să te simţi om întreg, bărbat, tată de familie. Sau, altfel spus, abia acum ai prins două rădăcini mari în livada căsniciei. Greu să le mai rupă cineva. Sau, mai popular spus, mai olteneşte, "ai legat mai tare căţaua la gard".
Până acum dădeai cu o mână, acum o faci cu două. Vrea aia mică, Anastasia, bicicletă, îi dai şi celei mari, Natalia, şi uite aşa, din bicicletă-n bicicletă - stai că am sărit trotineta, tricicleta! - o să ajungi la maşină...
Nimic nu este mai frumos pe lume decât să ai doi copii. Poate că o mai fi: să ai trei. Sau patru. Nu ştiu, nici eu nu am încercat mai mult, dar îţi spun sincer e un lucru fantastic să vezi cum cresc, înmuguresc şi înfloresc două mlădiţe din tine.
Chiar şi atunci când, în lupta pentru a supravieţui, poţi împărţi cu ei, cu pruncii tăi, de care te doare sufletul, foamea băsesciană, vei vedea, ai fiori extatici. Deşi nu e cazul tău, poate nici al meu, dar e bine să iei necazul, ca nenorocire socială, în calcul.
Preventiv. Sau, ca spirit de solidaritate cu amărâţii tăi compatrioţi care ar trebui ca azi să se hrănească cu ce au băgat în urna lui „să trăiţi bine!"
Cert este că, poate, venirea pe lume a Anastasiei ţi-a abătut, deturnat gândul de la "cele rele" - care „să se spele", în tradiţia populară românească, doar „cele bune să se-adune"- căci, aveai ceva probleme, cumpene.
Mai întâi, scandalul acela cu nenorociţii care te-au înjurat şi tu le-ai răspuns pe "măsură de cultură", adică folosind aceeaşi monedă. Lucru care te-a costat poate mai multă imagine decât bani.
Apoi, este gândul acela - sper, rebel, trecător ca un nor - de a te retrage de la echipa naţională; când nu trebuie "să-ţi bagi picioarele", cum te-a sfătuit vreun român meschin sau vreun alogen, că avem destui, ci să îţi seveşti patria până la capăt, ca să folosesc cuvinte mai solemne.
Şi o pot face, căci este vorba de un mare, solemn eveniment personal, şi al familiei Chivu: naşterea celei de-a doua fetiţe, Anastasia. Nu uita, nici în cel mai important, frumos, sfânt moment al vieţii unui copil român: creştinarea, botezul, că ai totuşi o datorie faţă de patrie, ca un serviciu militar.
Să joci, să joci, să joci!
George Stanca
