Dragă Cristi Dulca,
Credeam că înnebunesc când te-am văzut în holul hotelului de acolo cum arătai; cum păreai a fi: slab, în formă, de invidiat. Iar după ce ţi-am mărturisit invidia mea amicală mi-ai tras lovitura: "am can..r, nea George!".
Sincer, este greu să îţi revii uşor după şocul unei veşti ca aceasta. Şi este greu să o ţii pentru tine. Îmi vine în minte chiar, cu durere, o listă acum, pe loc, cu cei despre care am aflat prematur că nu vor mai fi: Gigi Dinică, Păunescu, Zubaşcu, Fănuş.
Am mărturisit doar soţiei mele, boala ta nu am vrut să o trâmbiţez. Aşa că, al doilea şoc - dar de indignare! - l-am avut când am citit, când am aflat că secretul nostru e public, e trâmbiţat prin presă.
Dacă nu vorbeam cu tine, cred că mă înfuriam pe colegii care şi-au permis să scrie un lucru care să te deranjeze. Căci ţin minte reacţia lui nenea Fănuş Neagu, când s-a pus problema să ştie presa:" îi bag în mizda...păsii...!" La fel, eram dispus să reacţionez şi eu. Dar, când am văzut efectul şi te-am consultat telefonic, speriat chiar să nu cumva să crezi că eu am "turnat", am ajuns la altceva. La ceea ce îţi scriu acum. E formidabilă, impresionantă - în cazul tău, băiat tânăr, frumos, dotat, o valoare însemnată a fotbalului românesc - da, e formidabilă solidaritatea umană.
Pe care o mai găseşti rar la violenţa de azi. De la rapidişti la dinamovişti, stelişti, la orice fel de suporter , toţi s-au solidarizat cu tine. Căci, fiecare dintre ei are poate victimele sale în cv-ul nenorocirilor. Un Cătălin Hâldan, un Mario Bugeanu, un Marian Cozma.
Încep să cred că poporul acesta împins spre derizoriu mai are o urmă de umanitate. Mai avem o şansă de salvare din cinismul egotist în care înotăm ca într-o baltă stătută din Tulcea. Oraş al echipei tale ajunsă şi ea la cumpănă, la baraj.
Dar, de promovare. Dulca, ardeleanul tatii, Cristi, "tulceanul mamii", să îţi dea Dumnezeu noroc să lupţi cu adversarii, să promovezi cu Delta, să fii fericit. Dar, peste asta, cu mult peste asta, luptă cu boala! Eşti tânăr, şi vei învinge precum alţii. Căci nu eşti singurul. Şi, mai ales, nu eşti singur!
