Dragă Cristi Minculescu,
Îmi amintesc cu mândrie că eu am fost primul comentator muzical de la noi care a avut curajul să afirme că eşti cea mai mare voce rock din România.
Şi, stai, că trăiau bunii mei prieteni Tudan, Merca. Mai este şi Baniciu. Şi tu nu-mi erai pe atunci aşa de apropiat precum erau ei. Ce nebunie de tinereţe! Care ne scurtează acum viaţa! Spune-mi regreţi, că eu nu, nopţile pierdute prin valuri de alcool, petrecute într-o excitaţie, agitaţie continuă?
Regreţi consumul acela de energii incredibile folosite până la epuizare atunci când ne spuneai poveşti în inimitabilul tău stil de mare actor? Regreţi valurile de simpatie ale publicului din casele de cultură din care aţi pornit voi? Pe mine, uite ce-mi amintesc, m-a chemat Stelian Tănase, care era la o casă de cultură, să-mi arate o trupă formidabilă pentru care tineretul spărgea geamurile clubului să o vadă: Iris.
Aşa te-am conoscut! Regreţi Cristi că eşti şi acum un pletos şi că-ţi câştigi pâinea cu bucurie, public, pe podium, împărţind bucurii, bucăţi din sufletul tău? Ţi-ar fi tihnit să trăieşti o sută de ani anonim, burghez, proptit în papuci de casă, stând în fotoliu şi mângâindu-ţi când burta, când chelia?
Nu e mai bine acolo, pe scenă? Plouă, ninge, e soare, e foame, e criză, e un conducător calp, tu cânţi, ţi se rupe: ai hrana ta, ai refugiul tău. Şi, te ştiu, prietene, mai ai o boală: Universitatea Craiova, Craiova Maxima, Ilie Balaci, Cămătaru, oh, ce vremuri!
Căci, aici o spun şi eu nu pentru prima oară: e echipa mea secundă, a oltenilor tatălui meu, iar ca temperament, mama giuleşteanca, mi-a dat atestat de oltean. Dar şi eu am suferinţa mea, Giuleştiul.
Cu echipa Rapid, cu un lunecos de Copos, cu Giuleştii Sârbi, cu relieful gropii de gunoi făcută munte, cu trotuarele nou turnate de Cristi Erbaşu şi ai lui; Giuleştiul meu care acum, când în Sârbi s-a turnat asfalt meseriaş, poate lua titlul.
Cristi, ce simplă e viaţa uneori! Un cântec superb, o iubire eternă, un gol memorabil şi gata, s-a dus! Da, bătrâne încercat de soartă, viaţa e minunată. Mi-e dor de tine şi de tinereţea noastră turbată, de nopţi nebune, Cristi.
Semnează, un eventual burghez care fuge de confort, al tău,
George Stanca
