Dragă Doru Octavian Dumitru,

În cea umoristică şi comică. Erai cogener cu Radu Gheorghe, un fenomenal actor, cu Divertis, iată, mereu verzi cu toate mustăţile şi bărbile lor gri. Nu se-ntrevedea blazarea de azi a românului , care sau râde ca proasta-n târg sau, mai degrabă, plânge.

Erai pe felie cu Puiu Călinescu, Lulescu, Nicu Constantin, Nae şi Vasile, Horia Şerbănescu spre apus, erai... - vorbesc despre comicii puri, nu de actorii care mai făceau şi numere comice - precum Stela şi Arşinel, Şt. Bănică, Amza Pellea etc. Iată, o istorie.

Dar cine să o scrie? Că, la Ministerul Culturii se vorbeşte o altă limbă. Cea din sănătate...

Ai apărut fabulos. Ca un uragan. Cu o energie debordantă. Atomică. Eu, dintr-un anume unghi, te asemui cu Puiu Călinescu. Ca şi el nu ai stare pe scenă. Te mişti tot timpul. Ai mâncărici.

Consumai energii. Doru Oct. Dumitru, eşti comicul atomic al scenei româneşti de divertisment. Eram prezentator, prin anii tăi de început. Te-am urmărit din culise. Proaspăt, înecat în inedit, m-ai fermecat.

Nu eram singurul. Trebuia să încheiem spectacolul cu tine... şi nu se putea. Lumea te aplauda, dorea bis. Era un orgasm general. Păcat că după Revoluţie ai cam dispărut. Ca şi Radu Gheorghe.

Aţi optat o vreme pentru America. Ţara celor mai mulţi artişti. Prea mulţi. Ce să mai cătaţi şi voi acolo? Aşa ai cam pierdut piaţa românească, deşi să fi prins la un cazinou din Las Vegas un contract, era ceva.

Erai coleg cu Tom Jones... Dar la americani, entertainmentul e pe toate gardurile. Ca hamburgherii. E concurenţă. Inflaţie. Şi chiar una de valori. Sunt sigur că şi acolo te-ai descurcat. Pe spaţii mai mici.

Scuză-mă, absenţa din ţară, nu zic că ţi-a fost fatală, dar nici bine nu ţi-a făcut. Oricum, te-am mai văzut la noi, eheee, la PRO TV cu montări superbe. Erai şi ai rămas spumos.

O fabrică de bancuri înlănţuite-n cascade, cataracte. Nu laşi omul să respire. Îl sufoci. Sugrumi. Îl omori. Da. Păcat! Căci, eu te vedeam mare, uriaş aici la noi. Măcar cu un show-două pe an care să duduie, să pârâie, să păcăne... Mă rog, poate că am luat-o razna: mestec gumă şi scriu prostii...

George Stanca, pamflet