Dragă Gabi Balint,

Ultima actualizare:

Stai, să nu crezi că mă consider buricu' pământului şi de aici încolo, voi spune în târg că numai datorită mie, tu ai acceptat etc. etc. Ar însemna să pic în mania inestatică a lui "Nea" Mircea Lucescu, care uneori afirmă că de la el a început totul, că el e Creatorul.

Eu mi-am spus nişte păreri, de bun-simţ, am dat ideea pentru o cale creştinească şi am observat că ai procedat întocmai. Sunt sigur că ai mai avut sfătuitori apropiaţi, dar cel mai sigur a fost instinctul tău creştinesc, nu musai sfaturile unuia ca mine.

Ţi-ai recunoscut o fetiţă, din prima ei clipă, să-ţi trăiască!, ai ţinut-o în braţe, ai plâns, ce poate fi mai înduioşător! Ştii, tu-mi dai prilejul să povestesc - încă nu cu amănunte, nu vreau - povestea lui Dragoş Dolănescu, "portoricanul".

Când mama lui i-a spus lui Ion că a rămas gravidă, după o noapte scurtă de amor, Dolănescu nu a pregetat, nu s-a gândit, nu a negociat nici o secundă asumarea paternităţii. Verbal, am mai spus această poveste, şi e bine de reţinut.

La banii şi gloria lui, ar spune unii, şi-a permis. Da, dar cu e mai prejos Gabi Balint la glorie sau la bani? La urma-urmei, dincolo de cele creştineşti, distracţiile se plătesc uneori, chiar dacă decontul soseşte decalat exagerat: după 9 luni!

Nu cred că există bărbat, care să nu fie atras fizic de o femeie şi apoi, la lumina zilei, la trezia din aburii alcoolului - nu este cazul tău! - să priceapă că a fost o relaţie trecătoare ca o ploaie de vară, pasageră; să înţeleagă că în afara unui mănunchi de satisfacţii trecătoare, care la urma-urmei pot fi şi cumpărate din piaţa sexului, nu era nimic profund.

Când eram student, după trei sute de rom, băut la Poiana Braşov, cu o studentă germană de la facultatea de limba germană, am cerut-o de nevastă; m-am culcat cu ea, lângă ea, ambii îmbrăcaţi, iar dimineaţa, dând filmul înapoi, nu ştiam cum să-mi cer scuze pentru nerozie; îi cer scuze şi acum dacă se va recunoaşte în povestea mea, dar cred că ne-am fi nefericit reciproc.

Bravo Gabi, te-ai comportat ca ardeleanul adevărat: onest şi corect! Nu-i aşa că scena aceea cu prima atingere a propriului tău copil este o senzaţie de neuitat, încărcată cu o emoţie de nedescris în cuvinte?! Asta e să fii tată de fată. La plural!

George Stanca

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net