Dragă Miţă,

Dragă Miţă,

Ultima actualizare:

Enciclopedio care eşti! Taman vorbirăm despre figurile rockului nostru: Tudan, Minculescu, Leluţ, Teo Peter; despre "meseni" ca regretaţii Dinică şi Iordache, până în zori, şi uite ce ţi se înâmplă!

Nu aduce anul ce aduce ceasul! Un dem(e)n(t), descendent al lui Ştefan cel Mare, care şi-a revendicat Moldova drept moştenire - deci rudă, nene, cu Ştefăniţă-Vodă, Rareş, Vrâncioaia - ţi-a „înnobilat" maşina incendiind-o. Ca un paranoic.

Încerc să te consolez: Dar, dacă erai în Japonia pe tsunami-urile alea? În Norvegia pe insula aia blestemată ? Zi mersi! Sigur, vorba lui Dorinel Artene, din noaptea postconcertuală: rău ca rău, mai bine fără rău. Nu-i bai! O maşină o mai faci. Dă-le la naiba.

La necuratul, la spate. Vezi, ce frumos mă exprim? La concertul de pe plaja din Eforie, gratis ca berea voastră, m-a impresionat faptul că tu/voi, când a început ploaia - ca un tsunami, na! - nu v-aţi oprit.

Aţi făcut tot programul. Şi plouaaa ca-n poemele exotice din Saint-John Perse. Bacovia. Cargo...şi alte ploi culturale. Toate fetele pe scenă. Bărbaţii sub cupolă. Continuăm! Profesionalism.

Morală. Respect faţă de meserie. Muzică. Public. Un singur spectator, beat chior, strâmb, muci, dacă rămânea trebuia să cântaţi. Aşa gândeam. Şi, aţi comis-o. Eram uzi la piele de o ploaie caldă ca un suflu de virgină; eram plini de... bere gratis.

Apoi, nene, cum ziceam, eşti o enciclopedie de bancuri. Cred că dementul ăla piroman, "os(piciu) de domn", văr cu Trotuşul şi nepot al bătăliei de la Cătlăbuga, nu te-a cunoscut. Dar, apropo, tu crezi în justiţie? Aştepţi o soluţie.

La noi asta e ca-n bingo. Loto. Eşti optimist. Rămâi aşa. Altfel, s-ar putea să te spânzuri singur de bolta cerului gurii, cu corzile vocale. Sunt cam prăpăstios. Tu eşti tânăr. Ia o halbă de un vin vechi. Rămâi optimist. Fii tare. Cum a fost Ştefan cel Mare. Fie, ea, justiţia chioră. De beată. Noroace. Şi succesuri justiţiare!

Semnează un pesimist cu barba-n flăcări

George Stanca



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
andreea marin in copilarie
madalina apostol si monica gabor
madalina apostol
Gina Pistol
carmen tanase si mihai bendeac
Madalina Apostol
laura cosoi si tatal ei
image
image