Dragă Monica Tatoiu,
Eşti a treia persoană care a declarat recent că a scăpat de cancer. Primele două: apropiaţii mei, Cristian Ţânţăreanu şi Mircea Sandu, iar acum, cu bucurie aflu că şi tu. Să fie o modă?
Glumesc, e prea sinistru; e, parcă, o perioadă bună lăsată de Dumnezeu. Sunt cvasi-confuz, căci ca orice om, mă tem de cancer.
Tatăl meu adevărat a avut un cancer la colon, s-a operat de trei ori şi a murit la 72 de ani, de cancer la ficat. Om care nu a băut şi nu a fumat niciodată, iar cafeaua a băut-o numai cu miere făcută de el! Monica, ne-am cunoscut la mai multe intervenţii publice, mediatizate, mai ales la cele ale Marinei Almăşan; am fost mereu în consens tacit; nu foarte de mult, am hotărât să ne tutuim şi să comunicăm mai des.
Aş deduce că nu ai fost sinceră cu mine, devreme ce când ne conversam, atunci, şi ne propuneam lucrurile astea, tu te pregăteai să pleci "dincolo", erai la un punct critic al vieţii: existenţă sau nonexistenţă. Că, mi-e groază să scriu/pronunţ cuvântul acela.
Ai difuzat şi reţeta, produsă iniţial de un călugăr, care te-a ajutat să scapi de obsesia cancerului, după unii, sau chiar să te vindeci, după alţii. Pun ambele variante în discuţie, căci, vezi ce meschin e subomul, uneori (iartă-mi pleonasmul "subom meschin"), unii te-au bănuit de circ. Adică să fii ciobanul ăla din fabulă care striga fals "lupii, bă!".
Să strigi, tu, om serios, persoană socială, realizată, cu o imagine sobră, că ai cancer şi să nu ai, s-o faci doar de dragul de a ieşi din anonimat, tu, Monica Tatoiu? Mi se pare a ţine de patologic. Nu e cazul tău, ci mai degrabă al celor care te acuză.
În privinţa "elixirului" bazat pe produse apicole, nu spun decât o formulă a IPS Calinic de la Argeş, apropo de icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nămăieşti: "Ea face minuni numai dacă poţi să crezi cu tărie în Dumnezeu, în ea, şi în minuni; dacă nu crezi, nu face nimic, e doar un tablou!" Viaţă lungă!, să mă citeşti şi peste o sută de ani...
George Stanca
