FotoChristina Aguilera, fotografie îndrăzneață în cadă! Cum a apărut artista la 45 de ani
Christina Aguilera a atras atenția fanilor după ce a publicat pe rețelele sociale o fotografie realizată în cadă, în care își pune în valoare silueta.

Fotografia postată, un mesaj despre iubirea de sine
Artista în vârstă de 45 de ani a ales o imagine cu tematică inspirată de Halloween, acoperindu-și pieptul cu emoji-uri în formă de fantomă și lăsându-și părul blond să îi acopere parțial fața.
„Last looks before Xtinaween”, a scris cântăreața în descrierea fotografiei, stârnind imediat reacții entuziaste din partea admiratorilor săi.
Comentariile nu au întârziat să apară, mulți dintre urmăritori lăudând apariția vedetei și felul în care aceasta arată.
Artista a susținut mereu importanța acceptării de sine
De-a lungul anilor, Christina Aguilera a vorbit deschis despre presiunea resimțită în industria muzicală și despre dificultățile legate de imaginea corporală. Artista a mărturisit că atenția constantă acordată aspectului său fizic și fluctuațiilor de greutate i-a influențat modul în care se percepea.
În 2024, vedeta a transmis un mesaj de încurajare pentru cei care se confruntă cu nesiguranțe legate de propria imagine. Christina Aguilera spunea atunci că acceptarea începe cu acceptarea de sine și cu procesul de evoluție personală.
„Acceptarea vine atunci când te accepți mai întâi pe tine însuți și accepți drumul dificil care te poate aduce acolo. Îi felicit pe toți cei care își acordă timp să facă, în fiecare zi, câte un pas înainte pentru a deveni o versiune mai bună a lor”, a transmis artista, potrivit publicației Hello!.
Cântăreața a subliniat că nimeni nu ar trebui să permită altora să îi definească identitatea și că perfecțiunea nu există.
„Nimeni altcineva nu poate dicta cine ești. Nimeni nu merită explicații. Am evoluat suficient cât să știu că nimic nu vine ușor și că nimeni nu este perfect. Oamenii te vor judeca indiferent de ceea ce faci sau de ceea ce nu faci”, a mai declarat Christina Aguilera.
Christina Aguilera nu se mai cântărește
Christina Aguilera a atras toate privirile la gala organizată de Fundația Prințului Albert de Monaco, unde a apărut într-o rochie neagră cu decolteu adânc, care i-a evidențiat silueta vizibil subțiată.

Noile imagini cu vedeta au stârnit numeroase reacții în mediul online, mulți fani întrebându-se cât de mult a slăbit cântăreața și care este secretul transformării sale.
Potrivit informațiilor publicate de presa internațională, Christina Aguilera a slăbit între 18 și 22 de kilograme. Vedeta nu a confirmat un număr exact și a spus în repetate rânduri că nu își măsoară progresul în funcție de ce-i arată cântarul.
Într-un interviu acordat revistei „Marie Claire”, cântăreața a explicat cum vede ea lucrurile în ceea ce privește imaginea corporală: „Nu mă cântăresc – totul ține de cum mă simt în hainele mele. Ceea ce arată bine pe o persoană poate să nu se potrivească altui tip de corp. Sunt foarte încrezătoare în propria piele”.



































