Dragă Ramona Bădescu,

Ultima actualizare:

    Ramona Bădescu
Ramona Bădescu

Eşti o enigmă pentru mine, un mănunchi de contradicţii. Mai întâi, că deşi am fost adesea în Italia, unde am năşit, cununat,"testimoniat", tot prin lumea feminină a muzicii pop româneşti - Olga Balan, Emilia Diţu, văzut cu Paula Mitrache, Raluca Ocneanu, Laura Stone - la tine n-am ajuns.

Erai atunci vedeta lui Maurizio Costanzo Show şi, la câte inepţii debitai acolo, mă jenam.

N-aveam de unde să ştiu că urma generaţia mailaţilor, care ne-a adus la imaginea de "curve, hoţi şi criminali". Ceea ce nu e deloc departe de realitatea imediată. E de ajuns să vezi fauna care se perindă pe la DD.

Spuneai multe prostioare, te-am văzut ghicind în tălpi unuia cu ciorapii nespălaţi; afirmând că suntem ţara lui Dracula, dar nu ştiai cine e Vlad Dracul sau Ţepeş; ai afirmat că în noaptea revoluţiei făceai dragoste, dar ulterior ai spus că nu ai avut nicio relaţie cu un român, adică atunci erai cu un străin?; spuneai că până-n '89 românii erau atât de săraci că se ştergeau la cur cu coceni sau ziare şi că, revenind în patrie, ai descoperit hârtia higienică drept semn de evoluţie în buda mioritică.

Vai, câte lucruri nostime ai debitat! Cu o candoare de-a dreptul virginală. Deşi, foarte tânără, erai poza naivităţii.

Acum, tratată cu vinuri, odori şi amori italieneşti, eşti extrem de frumoasă, ravisantă. Ai prospeţimea rodiei. În plus, etajul superior a început a funcţiona la parametrii normali: eşti consiliera primarului Romei.

Şi, să ţi-o spun sincer, acum, cu frumuseţea ta italo-olteană eşti pe bune sex-simbolul coloniei de români care populează şi devalizează Italia. Te sărut, cara mia!

George Stanca

Mâine, despre Marinela Niţu

Mai citeşte:Dragă Elena Cârstea...Dragă Dani Oţil...Dragă Andreea Mantea...



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
oana roman instagram jpg
Soprana Iana Novac, supriză de suflet pentru aniversarea de 70 de ani a mamei sale
Mihaela Tatu a fost în cârje, acum 20 de ani, la nunta lui Aurelian Temișan cu Monica Davidescu
image png
banner emily burghelea png
image png
Răzvan Fodor jpg
rares cojoc captura video jpg
image
image