Dragă Tudor Gheorghe,

Te-am urmărit într-o noapte şi am constatat că ai rămas acelaşi oltean superb. Ba, mai mult, devenişi român. Universal, monşer!

Artistul la maturitate. Mi-am dat abia acum seama, cât de sorescian eşti, mai ales în discurs. Ce să ştie copiii, dănacii ăştia?!

În plus, ai rămas acelaşi povestitor, "povestaş", cum zice nobeliarul Vargas Llosa, atât de drag mie încât îl văz ca p-un român, fie de la mama lui din Peru. Specii pe cale de dispariţie, domnule! (Dar, la „interbelici" l-ai uitat pe marele Pamfil Şeicaru. Sună-mă!).

Fuseşi, apropo, blând la vorbă, oltene, dar s-a priceput mesajul. Avem blestemul să asistăm legaţi la mâini cu funii de sărăcie, la distrugerea a ceea ce acum 30-90 de ani se numea "cultura română". Şi chiar era. Mă uit la tine. La noi. Îmbătrânim.

Când va veni sorocul, vei duce cu tine un patrimoniu întreg, o arhivă românească de folclor, de cântec, de verş şi de literatură, de poezie cremă, ţâţa de mâţa neamului.

Tu, Fărcaşu, Zamfir, Bocşa, Sergiu Cipariu, şi or mai fi, sunteţi românii exponenţiali, care ar trebui conservaţi, clonaţi, păstraţi pentru vecie cu tot ce aveţi voi în voi. Frumuseţea aia irepetabilă. Sunteţi depozite de românism. De românitate.

Mă întristează un singur fapt. Dintre noi doi: acela că ai afirmat, nu o dată, că eu nu te-am iubit de la început; că, din contră, scuipam pe afişele tale. Nu bătrâne, acela era - ţi-am mai spus-o şi o uiţi mereu - un fost prieten decedat în narcisismul lui, suflet de muzicuţă, nu eu; eu îl temperam.

Sper să ţi se fixeze spusa mea în memoria aia în care încap cele mai frumoase cântece şi versuri, zămislite de cultura unui popor. Umilit şi obidit. Dar, care a furnizat mari valori. Acum, el livrează şuţi, şmenari, jmecheri, escroci poligloţi, cerşetori "champselytişti", ţepari naţionali, baroni locali, rahaţi înploiaţi de politici trădătoare, politruci ignoranţi, şefi paranoici ce se ţin de putere ca câinili de turul pantalonilor, offf !

Şi, o pun la timpul trecut: poporul ăsta, azi cvasi-manelizat, A DAT oameni de valoare. Alţii, pe lumea asta, nu văz a se mai naşte...

George Stanca