El e fiul lui Ţăndărică făcut cu o nemţoaică!

El e fiul lui Ţăndărică făcut cu o nemţoaică!

Ultima actualizare:

    Alexander seamănă  leit cu celebrul  toboşar Lipan Ţăndărică
Alexander seamănă leit cu celebrul toboşar Lipan Ţăndărică

Toboşarul Ovidiu Lipan Ţăndarică a ieşit recent la rampă, la distracţie şi la sport cu tot ce are el mai scump pe lume: fiul său, Alexander, în vârstă de 20 de ani.

Ovidiu Lipan Ţăndarică se dă la asistenta lui Diaconescu

Recent, cei doi au plecat de la premiza că vor petrece o seară specială, în calitate de spectatori ai show-ului incendiar pe care Mihai Mărgineanu şi trupa lui l-au susţinut în Clubul Tribute.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea din club. Mihai Mărgineanu i-a invitat pe rând pe scenă, aşa că Ţăndărică şi Alexander au devenit, fără voia lor, "special guests stars".

Dacă la momentul tatălui  toată lumea ştia exact ce va urma, la cel al lui Alexander (un chitarist desăvârşit la doar 20 de ani), asistenţa a fost în situaţia de a rosti sau de a gândi că "aşchia nu sare departe de trunchi".

Alexander a urcat pe scenă fără emoţie s-a acomodat imediat cu gaşca lui Mărgineanu şi a fost un Ţăndărică junior de excepţie.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner ornela pasare png
Claudia patrascanu FB jpg
adi nartea colaj instagram jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
Daniel Buzdugan webp
Andreea Marin a slăbit 5 kilograme în urma Covidului pe care l-a avut luna trecută     Când se va revedea vedeta cu fiica ei, Violeta!
banner sanziana buruiana png
banner oana lis png
image
image