Elena Ionescu, ex-Mandinga, n-a născut încă, dar şi-a găsit naşă!
Elena Ionescu (30 de ani) s-a măritat cu Dragoș Stanciu, la începutul anului, iar în curând cei doi vor deveni părinți pentru prima oară. Cei doi au ales deja și nașii bebelușului, nimeni alții decât solista Adina Postelnicu şi iubitul ei, Glance, cu care Elena a colaborat la noul videoclip.
Adina Postelnicu, solista trupei Heaven, e tare mândră de faptul că Elena a ales-o să–i creștineze copilul care va veni în curând pe lume: „Suntem foarte fericiţi că Elena şi Dragoş ne-au ales drept părinți spirituali pentru bebeluşul lor. Întotdeauna am mers pe premiza că nimic în viaţă nu este întâmplător şi că Dumnezeu ne dă semne. Cu o seară înainte să ne ceară acest lucru am visat că vor veni cu această propunere. Nu am fost surprinsă deloc. Pur şi simplu am ştiut. Am acceptat fără să stăm o secundă pe gânduri. E clar că bebeluşul ne-a ales pe noi. Dacă ar fi să ne luăm după semne”, ne-a povestit în exclusivitate Adina de la Heaven.
Viitoarea mămică ne-a vorbit la superlativ despre ”nășică”: “Le mulţumim pentru încrederea pe care ne-o acordă şi pentru prietenia frumoasă care ne leagă. După frumoasa colaborarea pe care am avut-o pe piesa “Ploaia şi focul”, am reuşit să devenim nu numai colegi de scenă dar şi prieteni de familie! Pe Glance îl ştiam de la colaborarea pentru piesa “Cinema”, pe Adina încă nu reuşisem s-o cunosc, decât din auzite. Am descoperit în ea un om extraordinar care mi-a oferit o mare încredere. Am simţit că ea împreună cu Glance sunt cei mai potriviţi pentru creştinarea copilaşului nostru! Cum spunea şi Adina, nimic nu este întâmplător, iar cu siguranţă viaţa ne oferă şanse atunci când ele trebuie să se întâmple! Abia aşteptăm momentul şi le mulţumim că sunt alături de noi”, a mai spus Elena Ionescu.