Elena Udrea a dansat pe muzica lui Dan Bittman la botezul fiicei

Ultima actualizare:

    Vineri, 20 septembrie, Elena  Udrea și Adrian Alexandrov  au creștinat-o pe micuța Eva  Maria, care a împlinit un an
Vineri, 20 septembrie, Elena Udrea și Adrian Alexandrov au creștinat-o pe micuța Eva Maria, care a împlinit un an

După ce şi-a creştinat fiica la Mânăstirea Caşin, Elena Udrea şi logodnicul ei, Adrian Alexandrov, au plecat spre un restaurant de fiţe din Herăstrău unde şi-au aşteptat invitaţii de soi. Printre aceştia s-au numărat fostul preşedinte Traian Băsescu şi familia lui. Dan Bittman a fost artistul care s-a ocupat de atmosferă, iar părinţii micuţei au dansat îndrăgostiţi pe piesele lui.

A aşteptat luni întregi acest moment şi iată că a reuşit să se bucure pe deplin de el. În nenumărate rânduri, când se afla în Costa Rica, Elena Udrea (45 de ani) şi-a exprimat dorinţa de a-şi boteza unica fiică, pe Eva Maria, în România, într-o biserică ortodoxă, iar vineri, 20 septembrie, i s-a îndeplinit această dorinţă.

La Mânăstirea Caşin, din Nordul Capitalei, Udrea şi partenerul ei de viaţă, Adrian Alexandrov (35 de ani), au asistat cu emoţii la momentul creştinării micuţei lor. După acest impresionant moment, a urmat petrecerea, iar Udrea s-a întrecut pe sine la organizarea evenimentului.  A ales un res-taurant de fiţe din Herăstrău, un meniu cu preparate sofisticate şi a invitat doar persoanele foarte apropiate.

În afară de părinţii lor, bineînţeles, Traian Băsescu şi familia acestuia au fost printre cei mai importanţi, alături de familia Erbaşu sau Rudel Obreja. Au adus daruri, au felicitat-o pe micuţa care în aceeaşi zi a împlinit un anişor şi au petrecut până la miezul nopţii. Udrea şi Alexandrov au bravat şi la capitolul muzică. L-au adus la party pe nimeni altul decât celebrul rocker Dan Bittman şi trupa Holograf, care au făcut furori cu binecunoscutele lor piese de dragoste.

Nimeni nu a stat jos! Invitaţii s-au distrat şi au savurat momentul, iar Udrea a fost sufletul evenimentului, şi era de înţeles pentru că este şi prima petrecere la care se distrează după o perioadă destul de neagră din viaţa ei, având în vedere că anul trecut, la trei săptămâni după naştere, a fost arestată în Costa Rica.

Celebra blondină a-a schimbat de rochia albă creată de Dana Budeanu şi a optat pentru una mai decoltată, mulată pe silueta cu care făcea ravagii pe vremea când era ministru al Turismului. A dansat lasciv cu logodnicul ei care i-a şoptit întruna cuvinte la ureche. Sunt mai sudaţi ca oricând şi, probabil că după botez, urmează şi nunta, de ce nu?! Petrecerea s-a încheiat în urale de ”La mulţi ani!” şi tăierea prăjiturii festive. Primul tort al micuţei Eva Maria a fost realizat din blat, ciocolată şi fructe. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
banner Titi Aur png
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net