EXCLUSIV VIDEO Ce gest incredibil face Lora pentru fanii ei! Cântăreaţa a primit ajutor de la mama ei

Ultima actualizare:
Mama Lorei a întocmit o listă cu 1000 de fani care vor primi autografe
Mama Lorei a întocmit o listă cu 1000 de fani care vor primi autografe

A pornit de jos, dar în ultimii doi ani a urcat în cariera muzicală, fiind la ora actuală una dintre cele mai căutate soliste de la noi. Succesul nu i-a luat, însă, minţile Lorei, care nu a uitat de unde a plecat şi cât de greu i-a fost să ajungă celebră. În aceste zile, solista vrea să le facă o bucurie fanilor ei, oferindu-le piese vestimentare din dulapul ei de haine.

Lora ştie cum să le câştige inimile fanilor. Pe lângă piesele care ajung la sufletele admiratorilor ei, cântăreaţa s-a gândit dă le ofere şi un mic ajutor celor care îi urmăresc concertele şi sunt la curent cu tot ce se întâmplă în viaţa ei. Solista şi-a făcut ordine în dulapul de haine şi a constat că are prea multe ţinute. Aşa i-a venit ideea ca o parte din lucrurile ei să ajungă la fani.

"Lora îşi donează 90 la sută din garderobă. S-a uitat în dressing şi împreună cu mama ei a ales ţinute pe care să le trimită fanilor de peste tot din ţară. Face gestul ăsta în fiecare an, nu cu vreo ocazie specială. Nu trebuie să fie Crăciunul pentru a le face o bucurie admiratorilor. Curând va face public şi un număr de telefon, unde fanii vor putea să vorbească cu ea odată pe săptămână. Acum, pe lângă haine, Lora le trimite fanilor un mesaj cu autograf. Şi sunt o mie de fani.

De revelion, Lora a coborât la şase dimineaţa de pe scenă
De revelion, Lora a coborât la şase dimineaţa de pe scenă

Doamna Petrescu este cea care i-a deschis Lorei şi un grup pe Facebook unde i-a invitat pe cei care o iubesc să citească poveşti din copilăria ei. «Clubul Lorişorilor» i-a denumit mama solistei pe fanii fiicei sale", a povestit pentru Click! o apropiată a solistei.

A slăbit 3 kilograme în noaptea de Revelion şi are probleme cu somnul

Cântăreaţa a avut un final de an 2014 extrem de încărcat din punct de vedere emoţional, dar şi profesional. A divorţat la notar, în luna octombrie, de Dan Badea după doi ani de mariaj, separare peste care nu a trecut nici acum. Cântăreaţa le-a mărturist prietenilor că îşi revine cu greu după ce a pus punct de comun acord căsniciei cu comediantul. Momentele grele prin care a trecut au "scăpat-o" de cinci kilograme în toamnă, iar concertele pe bandă rulantă i-au slăbit sănătatea, mai ales că artsita a preferat să muncească şi să pună ban pe ban în loc să plece în vacanţă. În noaptea dintre ani, cântăreaţa a avut de onorat cinci concerte.


    De revelion, Lora a coborât la şase dimineaţa de pe scenăFoto: arhiva personală
De revelion, Lora a coborât la şase dimineaţa de pe scenăFoto: arhiva personală

"Deşi a mâncat câte ceva, când s-a dat jos de pe scenă, cădea fusta de pe ea. Chiar ea povestea că a dat jos trei kilograme doar în noaptea dintre ani. A ajuns la 50 de kilograme acum. De la Revelion, se chinuie să-şi revină şi cu somnul. Lora se culcă de câteva săptămâni numai pe lumină şi se trezeşte după-amiază târziu, când soarele nu mai e pe cer. Se gândeşte să meargă la medic pentru a rezolva această problemă, care a devenit sâcâitoare ", a mărturist aceeaşi sursă pentru Click!

Şi se pare că artista ar trebui să se grăbească să-şi revină pentru că peste câteva zile va fi din nou pe scenă, de data aceasta cu noua ei trupă de instrumentişti.            

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net