Fiul lui Adrian Păunescu, familie-record! La 32 de ani era bunic, la 46 a devenit iar tătic
Solistul trupei ”Totuşi”, care are agenda plină de concerte cu ”Cenaclul Flacăra”, are o familie numeroasă. Puţini ştiu însă că Andrei Păunescu, acum în vârstă de 49 de ani, a devenit părinte, pentru prima oară, la 16 ani, pe când era elev în clasa a zecea, la Liceul de filologie-istorie ”Zodia Kosmodemianskaia”, din Bucureşti. Coincidenţă ori ba, şi fiica acestuia schimba scutece la aceeaşi vârstă. Click! vă prezintă fotografii emoţionante cu fetele, dar şi cu nepoţii.
Andrei are zeci de concerte lunar, în toate colţurile ţării, alături de cei mai tari solişti de folk, predă jurnalismul la o facultate particulară şi este un poet talentat. Pe scurt, munceşte pe rupte pentru numeroasa lui familie. Cântăreţul este însă, mai înainte de toate, un tătic de nota zece, şi nu de ieri, de azi, ci de exact 33 de ani, de când s-a născut fiica lui, Andreea, rodul iubirii cu o fostă colegă de clasă, Ioana.
Solistul trupei ”Totuşi” se pregătea de treapta a doua când a devenit părinte pentru prima oară, fiind apreciat de apropiaţi pentru performanţa de a se descurca atât cu bebeluşa, cât şi cu examenele care băteau la uşă. Din păcate, iubita lui de atunci a fost nevoită să se transfere la ”Seral”, pentru a se ocupa de copil. ”Zici că sunteţi fraţi!”, a scris un admirator în dreptul fotografiei lui Andrei cu fata sa cea mare. Iar ea a adăugat: ” Nici nouă nu ne vine uneori să credeam că suntem tată şi fiică”.
Nici nu s-a obişnuit bine cu rolul de părinte, şi iată că, la numai 32 de ani, Andreea l-a anunţat că este însărcinată. Odată cu naşterea primului ei băiat, acum în vârstă de 17 ani, Andrei Păunescu devenea cel mai tânăr bunic din show-biz, mândrindu-se, pe Facebook, cu copiii fiicei sale, Andy (17 ani) şi Ion (9 ani).
Artistul a mai bifat câteva relaţii amoroase, însă doar ultima sa iubită, Maria, partenera lui de scenă, i-a mai dăruit un copil, în urmă cu trei ani, pe Adriana, care este atât de frumuşică încât e bună de reclame. El a povestit pentru spynews. ro despre micuţa care le-a adus atâta bucurie: ”Când era foarte mică nu se potolea la nimic. Nici la jucărele, nici la mângâieri, nici la alinturi. Se potolea doar când auzea chitara”.
Andrei şi Ana Maria, sora lui cea mică, se află într-un proces întortocheat cu Andreea, fiica cea mare a lui Adrian Păunescu, pe averea de aproximativ patru milioane de euro: ”În curând va avea loc o nouă vizită la ultimul domiciliu al tatălui meu pentru efectuarea unei noi expertize imobiliare, întrucât instanţa a desemnat un nou expert. Expertiza va avea loc la vila cu 18 camere, din strada Dionisie Lupu, numărul 84. Cu Andrei mai vorbesc, ori de câte ori avem ceva concret de discutat. Am vorbit chiar săptămâna trecută despre ale noastre”, a declarat Andreea Păunescu pentru Click!