FOTO EXCLUSIV Rafael, supărat foc pe Minculescu după ce a plecat din trupa Iris. Fostul solist susţine că a fost mai bun decât Cristi
Iris a anunţat că reia colaborarea cu Cristi Minculescu, fostul solist al formaţiei, însă vestea a declanşat un megascandal. Rafael, solistul care a cântat în ultimii doi ani cu legendara trupă rock, este supărat-foc.
Deşi trupa Iris se bucura de succes şi alături de Rafael (39 de ani), având concerte pe bandă, el a fost înlăturat, zilele trecute, din acest proiect. Solistul îi consideră vinovaţi de toată această tărăşenie pe liderul formaţiei, Nelu Dumitrescu, dar şi pe Cristi Minculescu (56 de ani), cel care, acum aproape trei ani, a părăsit Irisul, pentru a se stabili în Germania: ”Felul cum pune problema şi cum se comporta faţa de Toni Şeicărescu şi faţă de mine, noi, care i-am salvat corabia când totul era prăbuşit, nu e deloc în regulă. Noi am vorbit tot timpul frumos despre el, de dragul oamenilor de prin ţară”.
”Acum să vii, ca un Făt-Frumos pe valul însorit şi să rânjeşti pe munca şi pe chinul altora şi să-i ignori total, mi se pare penibil şi ingrat. Eu plec totuşi după două spectacole unde s-au suplimentat biletele. Iris n-a mai înregistrat aşa performanţă de pe vremea lui Ceauşescu. Cine spune că Iris fără Cristi nu a existat şi nu a funcţionat e cel puţin rău-intenţionat, ca să nu zic naiv”, s-a plâns Rafael.
Ieri, la Rock FM, Cristi Minculescu a susţinut că întoarcerea lui se datorează insistenţelor fanilor, iar Nelu i-a lăsat lui Rafael o portiţă deschisă: „Rafael şi-a ales drumul lui în viaţă, dar nu e exclus să mai colaborăm şi cu el”.