VideoGabriela Cristea și-a anunțat revenirea: „Hai cu mine într-o nouă călătorie”. În ce proiect va fi implicată și unde va putea fi urmărită?
După ce a luat o pauză de la televiziune, Gabriela Cristea anunță un nou început în mediul online. Vedeta le-a dat vestea fanilor săi printr-un mesaj emoționant, în care a dezvăluit că a lansat un nou canal de YouTube și pregătește un proiect mult așteptat: propriul podcast.

Gabriela Cristea, revenire explozivă! Își face podcast
„Am deschis un nou canal de YouTube, este vorba despre Gabriela Cristea Official, și ceea ce încerc să vă spun este că tare mult mi-ar plăcea să vă abonați, să dați subscribe și să activați clopoțelul pentru notificări, este absolut gratis! Ce îmi doresc de la acest canal de YouTube? Îmi doresc să facem lucruri frumoase împreună, da, o să fac un podcast!”
Decizia vine după numeroasele mesaje primite de la fani, care i-au spus că le este dor de ea. Vedeta pregătește lansarea acestui proiect în aproximativ o lună, proiect pe care îl vede ca pe o continuare a legăturii cu publicul său. De altfel, aceasta vrea ca fanii să fie implicați activ în construcția emisiunii.
Gabriela Cristea le-a cerut urmăritorilor sugestii pentru invitați, dar și întrebări pe care aceștia le-ar putea adresa în cadrul podcastului. Nici numele proiectului nu este încă stabilit, iar vedeta speră ca tot publicul să o ajute să găsească varianta potrivită.
„Sper eu să fie pe placul vostru. De ce? Pentru că mi-ați tot spus: hai să pornești și să faci ceva pentru că ne este dor de tine! Și mie îmi este foarte dor de voi și de toate momentele pe care le petreceam alături de voi. Atunci, întrucât pentru moment am renunțat la televiziune, am zis că un podcast se impune.
Dacă aveți idei despre invitații pe care vi-i doriți să îi vedeți la mine în podcast aștept să îmi trimiteți mesaj, dacă aveți întrebări pentru acei invitați, de asemenea vă așept cu informații și cu întrebări în mesaje. Încă nu știu cum să numesc acest podcast, la momentul acesta îl numesc „Podcast by Gabriela Cristea”, dar cu siguranță voi veți reuși să mă ajutați, așa cum ați făcut-o de fiecare dată, să găsesc un nume care să se potrivească și cu care și voi să rezonați.”
Pentru acest proiect, vedeta pregătește un studio complet nou, care promite să fie spectaculos.
„Cum va arăta studioul de podcast? Superb! Asta pot să vă spun, am făcut o randare și toți cei care au văzut randarea cu studio-ul, au spus din prima WOW. Nu, nu este acesta în care filmez. Va fi un studio nou-nouț, glamour, frumos, așa cum v-ați dorit și voi și cum consider că mi se potrivește și mie. Deja am început să căutăm piesele de mobilier pe care să le punem acolo pentru decor, ne ocupăm de lumini, de camere, mă ocup de echipa care va lucra cu mine la acest proiect.”
La final, Gabriela Cristea a transmis un mesaj de recunoștință pentru cei care i-au fost alături de-a lungul anilor.
„Așa că, dragilor, vă mulțumesc că ați fost până acum alături de mine și vă mulțumesc anticipat pentru că veți fi și de acum încolo alături de mine.






























