Horia Brenciu, despre plecarea de la Pro Tv: "N-am făcut nicio crimă venind la Antena 1!"
Prezentator al emisiunii „Danseaza printre stele”, dar şi jurat al show-ului X Factor, Horia Brenciu a vorbit despre transferul lui de la Pro Tv la Antena 1. Deşi a fost criticat de unii, ba chiar acuzat de trădare, artistul priveşte foarte detaşat lucrurile.
Horia Brenciu face spectacol la Antena 1, noul lui loc de muncă unde se pare că artistul se simte ca peştele în apă. Într-un interviu recent, juratul de la X factor a povestit cum a privit valul de critici de care s-a lovit de la anunţul plecării din trustul din Pache Protopopescu.
"N-au fost neapărat critici. Am citit mai degrabă regrete din partea unor telespectatori care se obişnuiseră cu mine trei ani în acel format. Pun pasiune în orice emisiune apar şi le înţeleg nostalgia, pentru că şi eu am avut contribuţia mea infimă la apropierea producţiei respective de sufletul publicului. Piaţa românească e extrem de mică! Transferuri se fac peste tot, şi în fotbal, şi în filme, muzică şi, evident, în trusturile media din întreaga lume. N-am făcut nicio crimă venind la Antena 1, nici măcar nu am trădat pe nimeni, aşa cum am văzut scris în unele comentarii.
Am găsit în Antena 1 un partener şi un post de televiziune cu care pot colabora atât pe sticlă, cât şi în cadrul proiectelor mele muzicale, ceea ce pentru mine este foarte important. X Fsctor este primul proiect major în care mă implic. Vor urma şi altele, cât de curând. (...) Mă bucur să fii întâlnit un post alături de care să mă pot dezvolta mult mai complex decât am făcut-o până acum!", a declarat Horia Brenciu într-un interviu acordat www.agentiadepresamondena.com.