Imagine adorabilă cu prichindeii lui Horia Brenciu. Nu mai poate de dragul lor!

Ultima actualizare:

    Horia și soția lui, Alice, alături de Mina și TomaFoto: Marius Bărăgan
Horia și soția lui, Alice, alături de Mina și TomaFoto: Marius Bărăgan

Crăciunul trecut, Horia Brenciu și-a prezentat pentru prima dată băiatul, pe Toma Brenciu, mezinul familiei. „Toma este băiatul nostru. Are 2 ani și 6 luni. Este adevărat că nu l-a purtat Alice în burtă, însă este băiatul nostru din clipa în care a venit pe lume. Este o minune de copil, este inteligent, talentat la cântat și la fotbal și extrem de iubitor. Este dragostea noastră și a tuturor celor care-l cunosc. Dumnezeu este mare și ne-a dat acest dar minunat, pe lângă celelalte trei fete. Mina și Toma sunt de nedespărțit, iar Alice sta cu ei aprope tot timpul. Sunt un om bogat și-i mulțumesc, din tot sufletul meu, lui Dumnezeu pentru comorile mele”, a declarat fericit Horia Brenciu.

Artistul nu a fost prea darnic cu amănuntele din viața privată, dar, într-o rumoasă zi de primăvară, Horia a arătat lumii un crâmpei din lumea lui, pe cei doi "prâslea" ai familiei, Toma, băiețelul adoptat, și Mina, fetița care a venit pe lume în 2012.

"Mina, nu fi tristă! E doar o nouă zi de grădiniță!" , a scris artistul în dreptul imaginii cu micuții lui.


    Toma și Mina, prichindeii familieiFoto: arhivă personală
Toma și Mina, prichindeii familieiFoto: arhivă personală

Horia Brenciu s-a căsătorit în 2014 cu producătorul tv Alice Dumitrescu (48 de ani), după opt ani de relaţie. Ce doi se ştiu din anii ’90, de pe vremea când erau colegi la celebrul show „Şcoala vedetelor”, dar se iubesc din 2006. Cei doi au împreună o fetiţă superbă, Mina, care a venit pe lume în data de 1 noiembrie 2012. Alice mai are, însă, două fete, Andreea (25 de ani), dintr-o căsătorie anterioară, cu un fost coleg de facultate, de la Politehnica, şi Maria (16 ani), născută în urma unei scurte poveşti de dragoste cu un coleg de breaslă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
andreea banica facebook jpg
Andreea Esca, foto Instagram jpg
marian godina sotie facebook jpg
banner anca turcasiu jpg
banner MM Stoica Teodora png
banner Alexandru Papadopol  png
minodora instagram jpg
Orasul care l a dat pe spate pe Razvan Fodor, foto Facebook jpg
image
image