In memoriam Mihai Cârciog,
"Mannix", cum îl alintam, amicii, pentru asemănarea sa cu un celebru personaj - pozitiv şi frumos! - de film serial american din anii 70, era un stâlp al boemei.
Unul care mai şi putea "ţine" mesele, mai finanţa votcuţa diurnă pe praful ăla vechi tovărăşesc. Un bun făcător de gazete, almanahuri, tehnoredactor excelent, pe vremea ailaltă se bucura de o mare dragoste din partea scriitorilor.
Fănuş Neagu, Nichita Stănescu erau mereu în preajma sa. Or invers. Nu mai puţin pitorescul Ştefan Stoian, ziaristul care prin '91-'92, făcea vogă la conferinţele de presă de la Cotroceni, întrebându-l invariabil şi imperturbabil pe d. Ion Iliescu:
„Domnule preşedinte, cu tot respectul, când vă daţi demisia!?". Criticul de artă şi ziaristul, gastronomicul Tavi Stoica, cel care când Mihai era şeful trustului cel mai prosper de el noi, îl vizita lunar aşteptându-l ore-n şir în secretariat pentru o " indemnizaţie amicală".
După câteva ore, bossul întreba secretara de cât timp staţionează domnul şi în funcţie de "pontaj" îi stabilea cuantumul donaţiei.
Mircea Micu, cel care din anumite gelozii prieteneşti (termenul îi aparţine lui MC ) - e drept, mai mult formal - l-a dat în judecată.
Iată, constat, că Mihai Cârciog pleacă, dar nu va fi singur. Dincolo îl aşteaptă cu drag o lume de vechi prieteni.
Cea pe care o cam părăsise. Afectiv. Nu şi financiar, după Revoluţie. Pentru a face treabă cu Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Sorin Strutunschi şi încă alţii...
La festinul de 70 de ani, din octombrie anul trecut, l-am întrebat cum de se află printre invitaţi, fostul său mare rival, Ion Iliescu.
Mi-a spus: "Când am descoperit boala (asta care l-a răpus n.n.) a fost singurul om care m-a ajutat şi datorită căruia mai trăiesc". În ce lume am trăit nu de mult, nici 20 de ani, dragă Mihai! Parcă a trecut de atunci un veac!
Păgubos. Un veac de cinisme. Răutăţi. Lături. Un veac al singurătăţii. Drum bun şi salutări prietenilor dragi!
Chiar, pare-se că Mannix era printre ultimii care au mai întârziat în viaţa asta urâtă fără "băieţii tinereţilor tale"Deşi, la 71 de ani, parcă s-a grăbit niţel.
George Stanca, pamflet
