Ioana Boureanu: „Iubita lui tata e un copil care cerșește atenție”
Scandalul din familia Boureanu continuă! Acuzat că a bătut-o pe fiica lui, Cristian Boureanu (43 de ani) a declarat că Ioana (15 ani) bea și se droghează, dar adolescenta se jură că nu a pus gura pe droguri. Întrebată de prietenii ei virtuali despre comportamentul tatălui ei, minora a dezvăluit că fostul deputat minte în presă. De asemenea, ea susține că Laura Dincă, iubita de 19 ani a lui Boureanu, se bagă în această ceartă doar ca să i se acorde atenție.
„Ceea ce face tatăl meu mi se pare exagerat. Eu consider că după acest scandal și după ceea ce a făcut ar trebui să încerce să se calmeze și să nu caute alte subiecte de discuție despre viața mea personală, pe care să le facă publice. Mi-aș dori să nu mai bage toate minciunile în presă pentur atenție și să nu vorbească în felul în care vorbește despre copilul lui la televizor. Cât despre Laura, prefer să nu mai intru în detalii, acest copil caută atenție. Declarațiile pe care le dă la televizor sunt numai minciuni și invenții, nici măcar prezentate în așa fel încât să pară credibile. Am constata că unele dintre multele reproșuri pe care mi le făcea tatăl meu în public sunt legate de anturajul meu, droguri , țigări și băutura. Da, este adevărat, am pus gura pe țigări, sunt conștientă că sunt nocive și că fumatul nu este un obicei normal pentru un copil de 15 ani. Nu sunt o bețivă așa cum afirmă tatăl meu și iubita lui de 19 ani, nu am venit niciodată beată acasă, exceptând seara ballui de clasa a 9-a, la care s-a consumat alcool în limita bunului simț. Nu m-am atins în viața mea de droguri și nici nu îmi doresc să încerc”, a explicat Ioana.
Laura Dincă: „Ioana e încă virgină”
În urmă cu doar câteva zile, Laura declara, în exclusivitate pentru Click!, că tatăl Ioanei își face griji pentru ea: „Ioana s-a sărutat pentru prima dată cu un băiat anul trecut, însă e virgină. Tatăl ei îşi doreşte ca fata să nu o ia pe căi greşite. Cristi se gândeşte să o mute la un liceu din Constanţa. Îi e frică să nu abandoneze şcoala. În ultimii ani, a avut note mici, de absenţe nu mai vorbesc, de-aia a şi fost dată afară de la primul liceu. Noroc cu Monica Tatoiu care a făcut meditaţii cu ea şi a adus-o de la media 4 la media 9 la matematică. Fata are un anturaj prost şi a ajuns să bea, să lipsească nopţile de-acasă, să se tatueze, deşi are doar 15 ani. Cristi, ca orice tată, îi vrea doar binele, însă ea nu înţelege. Face ping-pong şi cu el, şi cu mama ei”