Iubite de bărbați cu peste 10 ani mai tineri: „Acasă e miel.” Ce spune psihologul Radu Leca despre acest tip de relații

#Exclusiv Click!

Ce au în comun actrița Paula Chirilă, solista Elena Ionescu, impresara de fotbal Anamaria Prodan și artista Emilia Ghinescu? Toate și-au găsit fericirea în brațele unor bărbați cu peste 10 ani mai tineri. Exclusiv pentru Click!, psihologul Radu Leca și-a exprimat părerea despre acest tip de relații, în care există o majoră diferență de vârstă.

Logodnicul Paulei Chirilă este mai tinerel cu 15 ani

Actrița Paula Chirilă a fost cerută recent în căsătorie de actualul iubit, Daniel Giuvelic. Ea are 51 de ani, el, 36, dar diferența de 15 ani nici că-i sperie. Ea a vorbit, în emisiunea „Furnicuțele”, de la Antena 1, moderată de Denise Rifai, despre povestea de dragoste:

„De vreo doi ani suntem împreună. Iubitul meu e mai tânăr cu vreo 15 ani. (...) El era regizor tehnic la teatrul respectiv (n.r. când s-au îndrăgostit unul de celălalt) și și-a aruncat ochii spre mine și a zis <<hmm>>. Eram destul de sceptic, l-am întrebat câți ani are și am zis <<aoleu>>”.

Iar el a adăugat:

„Ne-am mutat împreună după trei luni. Nu mai avea rost. Eu stăteam mai mult la ea. Aveam un apartament închiriat și zic:<<Eu plătesc chirie de luni de zile și nu am călcat pe acolo>>”. Paula Chirilă a fost căsătorită cu actorul Marius Aciu și împreună au o fiică.

Iubitul Elenei Ionescu, mai mic cu 13 ani

Și solista Elena Ionescu, ex-Mandinga, are un iubit mai tânăr, pe fotbalistul Alex Enache. Ea are 37 de ani, iar el 24. Artista nu a dorit însă să dea prea multe explicații despre noua relație:

„După cum bine știi sau ai observat, de-a lungul timpului, am fost discretă, cu viața mea personală, asta pentru că nu îmi doresc să se vorbească despre viața mea personală!

Sunt cu cineva, de ceva timp, iar ceea ce am postat a fost, așa, pentru mine, cumva, nedorind să dau mai multe detalii, până când nu voi concretiza această relație pentru viitor, adică să mă căsătoresc. Ca așa știi cum e, nu îmi place să se scrie despre persoanele pe care le cunosc sau cu care sunt în relație, în cunoaștere!”, a menționat Elena Ionescu, pentru spynews.ro

Emilia Ghinescu, topită după un student cu 20 de ani mai tânăr

Cât o privește pe solista de muzică populară Emilia Ghinescu (47 de ani), ea e fericită în brațele studentului Viorel Neagoe, cu 20 de ani mai mic:

„Ne-am cunoscut la nunta surorii lui, am cântat la evenimentul respectiv. Nu avem de ce să dăm explicații cuiva. Eu sunt o femeie singură, el e un bărbat singur, nu am intrat în relația nimănui. El e cu 20 de ani mai mic decât mine.

E mai ușor să spui că nu are cum să existe iubire, nu are cum să existe o conexiune și nici măcar înțelegere între noi sau compatibilitate, dată fiind diferența de vârstă și că interesele sunt altele. Este mult mai uşor să spui asta”, a spus artista.

Anamaria Prodan, despre iubitul mai tânăr cu 14 ani: „Acasă e miel”

Impresara fotbaliștilor Anamaria Prodan (53 de ani) îl laudă pe sportivul Ronald Gavril (39 de ani), partenerul ei de viață, relație în care există o diferență de vârstă de 14 ani: 

„Acasă este miel. Dacă nu ai ști că este boxer, nu ai spune. El știe. Acasă trebuie să-mi fie bărbat, să-mi iubească copiii, să mă iubească pe mine, să ne răsfețe, să ne ajute, să facă să ne simțim bine. În ring, acolo, își descarcă toată nebunia lui, tot ce strânge de la noi, probabil”, a menționat ea, în podcastul realizat de Armean Casian.

Radu Leca, psiholog: „Femeile celebre au nevoie de siguranța zilei de mâine”

Au însă viață lungă astfel de relații? Exclusiv pentru Click!, psihologul Radu Leca explică de ce unele povești de dragoste s-au sfârșit, la un moment dat. În showbiz, avem deja câteva exemple care, din păcate, nu au funcționat. Este vorba despre vedeta tv Andreea Marin, care s-a despărțit de Adrian Brâncoveanu, cu 11 mai mic, dar și despre actrița Daniela Nane, care a renunțat la actorul Octavian Ene, cu 20 de ani mai tânăr:

„La un moment dat, mai ales femeile celebre și cele care își doresc să fie celebre au nevoie de siguranța zilei de mâine, care să le ofere o stabilitate totală, ca ele să poată crea și să poată gândi o structură, care să le permită să ajungă celebre, să fie din nou celebre sau să consolideze ceea ce au. După ce toate aceste elemente sunt realizate, subiectul nu-și mai dorește să continue relația și iese din cuplu.

„Destrămarea nu numai că aduce bucurie, de ambele părți...”

Modul în care este ales un partener de acest tip, care să aibă valoare de victimă susținătoare a unor idealuri, se realizează în felul următor. Se caută și se găsește un om, îndeajuns de modest emoțional, care să accepte o poveste.

Poveste care se întreține prin vorbe, evenimente și acțiuni, care propulsează cuplul către o oarecare siguranță. Numai că se observă că, după ce acea siguranță a fost atinsă și cel puțin unul dintre membrii cuplului a ajuns acolo unde dorește, cuplul se destramă. Destrămarea nu numai că aduce bucurie, de ambele părți, dar se vede în mod real că cei doi parteneri sunt împliniți unul fără celălalt”.

Un exemplu fericit! Eugen Cristea și-a adorat soția, cu 11 ani mai mare decât el

Există, însă, speranță! Actorul Eugen Cristea și-a adorat soția, pe regretata actriță Cristina Deleanu, care era mai în vârstă decât el cu 11 ani. Iată și care a fost secretul unei căsnicii de peste 40 de ani: 

„Am iubit-o foarte mult, ne-am respectat, nu eram în certuri. Chiar nu suportam să-mi zică cineva ceva rău despre ea, îi aduceam mereu flori, le puneam în vaza de pe masă, și acum, după decesul ei, mi-am păstrat acest obicei.

Pe noi ne legase și această mare pasiune, teatrul…Eu simt că legătura noastră a rămas și de dincolo de lumi. Îi simt prezența în casă, îmi apare în vis. Simt că mă veghează”, a menționat artistul, exclusiv pentru Click!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Design fără titlu (6) png
cub rică răducanu png
cristina siscanu si catalin botezatu jpg
Design fără titlu (5) png
alice cavaleru si vladimir draghia jpg
banner angela similea png
cabral jpg
adelina pestritu instagram jpg
image
image