Loredana Groza, în lacrimi pe scena din Bacău. Ce cadou special a primit de la Cătălin Botezatu, pe care l-a numit „cel mai sexy bărbat din România”

Loredana Groza, în lacrimi pe scena din Bacău. Ce cadou special a primit de la Cătălin Botezatu, pe care l-a numit „cel mai sexy bărbat din România”

#Exclusiv Click!

Loredana Groza (56 de ani) nu se dezice și a făcut super show pe 2 august la Bacău, pe scena Young Island Festival. 

Loredana Groza a revenit la ea acasă și a fost încărcată de emoții. Celebra artistă este una dintre cele mai bine cotate de la noi, a fost foarte sexy și în același timp elegantă, optând pentru două outfituri roz, care au făcut senzație pe scena de la Bacău.

Toate piesele sale cunoscute au fost cântate de public iar, la un moment dat, atunci când s-a adresat celor care au venit să o vadă într-un număr atât de mare, Lori le-a spus, printre lacrimi, cu gândul la regretatul ei tată pe care nu îl mai are lângă ea că știe că părintele său o veghează de acolo de sus unde este și că se află lângă ea în fiecare clipă dar și că Nicăieri nu e ca acasă!”.

„E foarte greu să fii cumva semi orfan”

Cu privire la dorul pentru tatăl ei și emoția pe care a transmis-o pe scena de la Bacău, Loredana Groza ne-a declarat, în exclusivitate pentru Click!: 

Mi-am amintit de vremurile în care am venit cu el de mânuță, el a avut grijă de mine de mică și încredere în mine pentru că contează mult să ai pe cineva care să creadă în tine. Indiferent de tot ce spuneau alții el a crezut în steaua mea, și-a dat și cămașa de pe el și ultimul bănuț din buzunar mi-l dădea mie ca să am bani de cheltuială unde plecăm. Au făcut niște sacrificii fantastice pentru ca eu să pot să îmi împlinesc acest vis. Și au trăit prin mine visul acesta.

Cred că e mare lucru să pot să îi spun acuma postum că îl iubesc și că mi-e tare dor de el. În fiecare zi e cu mine și în fiecare zi mă gândesc la el și recunosc, în fiecare zi îmi scapă câte o lacrimă pentru că e foarte greu fără tată.

E foarte greu să fii cumva semi orfan. O mai am pe mama dar e ca și cum îți lipsește o aripă!”, ne-a declarat, exclusiv pentru Click!, Loredana Groza, care își iubește nespus părinții și este recunoscătoare pentru tot sacrificiul făcut de mama și tatăl ei pentru ca ea să își îndeplinească visul de a deveni o artistăconsacrată.

Botezatu a dansat la Bacău pe muzica iubitei sale prietene Loredana

Cătălin Botezatu a fost invitat ca special guest la Young Island Festival de la Bacău și aștepta cu nerăbdare să vină ziua de 2 august și ultima zi de festival pentru a-și vedea și admira buna prietenă, pe Loredana Groza, în timpul recitalului său. Înainte de a merge la scenă, Lori și Bote s-au întâlnit la hotelul unde au fost cazați împreună cu toți artiștii care au mers la Young Island Festival. Cei doi buni prieteni au stat la povești, iar Bote i-a făcut cadou Loredanei Groza un buchet de flori de busuioc proaspete.

 Prietenia dintre cei doi este la cote maxime și mereu se complimentează atunci când se întâlnesc pentru că adoră amândoi compania în care sunt. 

Pe scena de la Bacău, Loredana Groza și-a complimentat, la rândul său, bunul prieten, pe celebrul designer Cătălin Botezatu, pe care l-a salutat direct de pe scenă și i-a ridicat mingea la fileu, spunându-le tuturor că acesta este: “Cel mai sexy bărbat din România!”.

Dintotdeauna! De când l-am văzut prima dată la prezentarea la care am cântat și el a prezentat, pentru că atunci era model… Am trăit niște momente fantastice împreună, am avut șansa să parcurgem niște epoci foarte diferite de cea de astăzi și să rămânem puternici, în picioare, relevanți pentru atâtea generații care s-au schimbat și s-au schimbat.

Noi am găsit întotdeauna un numitor comun și cred că și Cătălin a găsit acest secret pentru că nu contează vârsta din buletin, cum foarte mulți încearcă să facă din asta o situație și un lucru care e din ce în ce mai abuzat pe online. Cred că e important să rămâi tânăr și suflet pentru că numai oamenii care rămân tineri în suflet și au această energie vitală care nu poate fi descrisă, ea vine dintr-o pasiune extraordinară și din puterea de a te dărui.

Fără să te dăruiești în totalitate în ceea ce faci, nu există feedback și succes! Oamenii vor să câștige, să fie celebri și să aibă faimă, dar dau foarte puțin din ce au ei pentru asta și cred că aici este problema!”, ne-a declarat Loredana Groza, în exclusivitate pentru Click!, atunci când am întrebat-o de Cătălin Botezatu care a ținut-o de mână pe tot parcursul acestui interviu.

Iar Cătălin Botezatu o numește pe Loredana Groza, Madonna Europei.

E Diva, această Madonna a Europei, care se reinventează de la an la an și care are o voce și o capacitate muzicală fantastică. O iubesc și o voi iubi forever și voi fi în slujba ei indiferent ce o să-mi ceară!”, ne-a declarat Cătălin Botezatu, mereu alături de Loredana Groza pe care o iubește și o prețuiește nespus.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Rareș, artistul căutat de organizatorii de evenimente
banner curent png
raluca badulescu jpg
Dana Rogoz, foto Instagram jpg
image png
alexandru ciucu nibiru jpg
Deea Maxer s-a mutat  în casă nouă
emily ratajkowski costum baie instagram jpg
image
image