Marinela Chelaru: «Aş munci şi după infarct, dar nu am unde»

Ultima actualizare:

    Marinela Chelaru duce dorul scenei şi de-abia aşteaptă să revină în lumina reflectoarelor
Marinela Chelaru duce dorul scenei şi de-abia aşteaptă să revină în lumina reflectoarelor

Marinela Chelaru (58 de ani) a cunoscut celebritatea alături de trupa ”Vouă”, iar de câţiva ani trăieşte din vânzarea tablourilor pe care le pictează cu măiestrie. Viaţa nu a fost blândă cu simpatica actriţă, Marinela trecând printr-un lung şir de necazuri. Speră însă că, în curând, va ieşi soarele şi pe strada ei, inclusiv pe plan artistic.

Actriţa de comedie a reuşit să fenteze moartea, în aprilie, când a suferit un infarct: “Acum sunt bine, mă recuperez, nu am avut alte complicaţii, m-am mai liniştit. Mă bucur că după o lună de la intervenţia chirurgicală am putut să şi şofez. Mai simt o durere în inimă, dar este ceva normal. Nu pot face foarte mult efort acum, mănânc normal şi sănătos, îmi iau medicamentele, mă odihnesc. De-abia peste o lună cred că o să mă recuperez complet”.

Ea duce dorul scenei şi speră ca, într-o bună zi, cineva să o cheme din nou la teatru: “Simt că se apropie pensia. Nu am momentan spectacole, m-aş duce să muncesc, dar nu am unde. Nu am solicitări deloc!”, ne-a mai povestit Marinela, cu tristeţe în glas.

Alături de părinţi
Alături de părinţi

Soarta a pus-o la grele încercări pe artista care pare urmărită de blesteme. În 2004, ambii părinţi au părăsit această lume. Tatăl ei s-a stins din viaţă în urma unui accident rutier, iar la scurtă vreme  a murit şi măicuţa ei: ”O vedeam  pe mama în fiecare dimineaţă cu ochii roşii. După 40 de zile de la decesul tatălui meu s-a prăpădit. Nu mai putea vorbi bine. A făcut un accident cerebral foarte puternic. Mi-a zis: «O să mă duc lângă tatăl tău să mă odihnesc»”.

În acel an, din cauza supărării, Marinela a trecut printr-o operaţie: ”M-am operat la glanda tiroidă, a fost un an de coşmar, mă părăsiseră şi ai mei. Noroc că m-a îngrijit mama-soacră, o bomboană de femeie, căci fără ea nu ştiu ce făceam”. 

Marinela şi soţul ei au serbat 38 de ani de căsătorie
Marinela şi soţul ei au serbat 38 de ani de căsătorie

Actriţa a împlinit recent 38 de ani de la cununie: “Pe parcurs te cunoşti mai mult. Sunt căsătorită de la 20 de ani. Sunt fericită, mă bucur. Am trecut şi noi, că nu a fost numai miere şi lapte, am trecut prin multe. Eu am fost cam zăpăcită. Mi-am dorit foarte mult să am familie. Dragoste cu de-a sila nu poţi să faci. La început nu aveam experienţă, e firesc să fie ciondăneli. Şi acum mai am crize. Numai că săracul mă suportă, e şi vârsta bineînţeles. El nu spune dacă e gelos. Eu sunt rea, eu sunt geloasă. El e introvertit. Ştie ce are la uşă,  nici nu ar avea de ce. Sunt convinsă că a văzut el care-i treaba.  Când am făcut 25 de ani de căsătorie a fost aşa de frumos, m-a cerut încă o dată de nevastă. Am luat verighete atunci. Au fost prietenii aproape. Am avut multe momente bune”, a dezvăluit actriţa, la Antena Stars. 

A cunoscut celebritatea alături de Grupul Vouă
A cunoscut celebritatea alături de Grupul Vouă

Cei doi soţi au avut ambiţia, la un moment dat, să mai slăbească, fiindcă pierduseră lupta cu kilogramele: ”Am tot încercat, dar amândoi suntem gurmanzi”, a completat Marinela.

Adrian Fetecău: «O aşteptăm din nou în grupul Vouă»


    A cunoscut celebritatea alături de Grupul Vouă
A cunoscut celebritatea alături de Grupul Vouă

Liderul trupei ”Vouă”, Adrian Fetecău, intenţionează să îi sară Marinelei  în ajutor:  „Ea a fost la petrecerea noastră de 36 de ani şi am simţit că am reîntregit familia. O aşteptăm la spectacole, am înţeles că acum e bine după o operaţie grea  pe inimă, care a durat 6 ore. Are o cicatrice imensă pe mâna stângă prin care i-au fost băgate firele”.

Actriţa a încetat colaborarea cu Adrian Fetecău în urmă cu mai mulţi ani, din cauza problemelor de sănătate: ”Ea are o fobie, nu iese din Bucureşti, nici măcar la aeroport să ia pe cineva, nu urcă nici în lift”, a mai adăugat artistul. De fapt, şi ea ne-a povestit despre această situaţie: ”Nu am părăsit Bucureştiul, mi-e teamă că mi se va face rău şi nu voi găsi imediat un medic care să mă ajute. Aici, în Capitală, sun la Salvare, vine imediat cineva să mă salveze!”. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net