Mirela Boureanu Vaida: «Îmi alăptez fetița în pauza emisiunii» INTERVIU

Ultima actualizare:

    Pe Mirela o puteți urmări,  de luni până vineri, de la orele  12.00 și 14.00, și sâmbăta,  de la orele 14.00 și 17.00,  prezentând emisiunea  “Mireasă pentru fiul meu”, la Antena 1FOTO: Arhiva personală
Pe Mirela o puteți urmări, de luni până vineri, de la orele 12.00 și 14.00, și sâmbăta, de la orele 14.00 și 17.00, prezentând emisiunea “Mireasă pentru fiul meu”, la Antena 1FOTO: Arhiva personală

Chiar dacă a lipsit trei luni de pe “sticlă”, Mirela Boureanu Vaida nici nu şi-a dat seama cât de repede a zburat timpul. Prezentatoarea emisiunii "Mireasă pentru fiul meu" a acordat un interviu pentru Click! în care a vorbit despre viaţa de mămică şi cum reuşeşte să se împartă între bebeluş şi carieră.

Mirela Boureanu Vaida a născut pe 20 februarie, dar nu a stat prea mult în concediu de materinate. Actriţa a luat o pauză de la emisiunea "Mireasă pentru fiul meu" din luna ianuarie până în luna mai. Îşi dorea să revină alături de concurenţii emisiunii de la Antena 1, dar Mirela a recunoscut că ar mai fi stat vreo două luni acasă.

Ai revenit la “Mireasă pentru fiul meu”. Cum te-au primit concurenţii?Cu aplauze, pupături, strângeri în braţe şi emoţii. Mi-a fost dor de ei şi lor de mine. Am început împreună un drum. E momentul să-l şi încheiem împreună. Reîntâlnirea chiar a fost emoţionantă, şi le mulţumesc.Erai atât de nerăbdătoare să te întorci?Doream să revin, dar aş mai fi stat şi acasă. Am crezut că statul acasă îmi va dăuna, după atâta activitate. Dar n-am simţit când au trecut aproape trei luni. Când sunt în emisiune, mă gândesc adesea şi la fetiţa mea: dacă doarme, dacă plânge, dacă îi e cald, dacă e îmbrăcată adecvat, dacă are scutecul ud etc. De aceea sunt mereu în conexiune cu soţul meu, şi-i cer mereu să-mi trimită poze în timp real.Să înţeleg că eşti o mămică grijulie?Da, foarte, poate chiar uşor panicată. În orice caz, mult mai relaxată comparativ cu primele săptămâni. Acum e o altfel de grijă, pentru că n-am lipsit niciodată de lângă fetiţa mea mai mult de două ore. Dar mă voi calma în curând şi mai mult. Cea mai grea, după părerea mea, a fost prima săptămână.Cum îţi împarţi timpul între emisiune şi bebe?Am un program de la care nu mă abat. Ca în armată. Totul funcţionează pe ore. Doar între orele 11-16 lipsesc de acasă. În rest, sunt cu ea: în parc, acasă, în hipermarket, la restaurant, în mall etc. Mă simt vinovată când trebuie să ies pe uşă, dimineaţa, dar am văzut că totul decurge normal, fetiţa doarme şi mănâncă bine, aşa că am început să fiu mai liniştită şi în această privinţă. În plus, am auzit de la alte mămici că şi după vârsta de doi ani a copilului tot te mai simţi vinovată când îl laşi cu bona şi fugi cu soţul la un film.  Cum a fost perioada post-natală?Mai grea a fost prima săptămână. Poate şi prin prisma rudelor, care nu mai pridideau cu vizitele şi sfaturile, pentru care le mulţumesc, oricum. Când am rămas noi trei, am ştiut că totul va decurge firesc şi uşor. şi aşa a fost.Aşadar, ai primit ajutor din partea rudelor?Nu, doar soţul meu m-a ajutat.Deci el are grijă de fetiţă şi când eşti la filmări?Da, îmi ţine locul până mă întorc. Locuiesc lângă studiouri şi, între cele două emisiuni zilnice, am întotdeauna o oră de pauză, cât durează Observatorul. Atunci aş avea timp să ajung până acasă şi s-o alăptez (pentru că o alăptez exclusiv natural, fără lapte praf sau biberon), dar prefer să vină ea la mine şi să petrecem ora împreună, în cabina mea, timp în care îi dau să pape, o schimb şi ne jucăm. E ca un ritual: toţi colegii mei ştiu că la ora 13.00 vine ea şi nu ne deranjează nimeni.Eşti norocoasă că soţul tău e atât de implicat...Da, e mult mai priceput decât mine la foarte multe chestii. În primul rând, e mult mai calm şi mai stăpân pe situaţie. Se joacă mult mai mult cu ea, deşi eu stau mereu cu gura pe el: să nu o scape, să n-o arunce prea sus, să n-o învârtă prea tare etc. E un tată foarte implicat şi prezent în fiecare minut din viaţa Carlei.Vă gândiţi la un frăţior sau la o surioară pentru cea mică?Bineînţeles. Chiar ne gândim la un al doilea copil. Mai ales că suntem pregătiţi din punct de vedere logistic şi mental.  Carla Maria este un copil cuminte?Da, doarme bine noaptea. De câte ori o scoatem la plimbare e veselă, vioaie, ne zâmbeşte, apoi doarme câte patru ore. E un copil bun.Cum aţi ales numele fetiţei?După multe căutări. ştiam că al doilea nume va fi Maria sau Elena, după cele două bunici. Numele Carla a venit pur şi simplu. Are rezonanţă, e puternic, e scurt. Ne-a plăcut foarte mult. Numele defineşte omul de mai târziu. Cred că îşi pune amprenta asupra destinului fiecăruia dintre noi.Despre botez nu s-a prea scris în presă. De ce?Am vrut să fie un eveniment foarte discret, doar cu membrii familiei, iar naşii de botez sunt naşii noştri de cununie, prieteni vechi şi dragi din Sibiu, oraş în care eu şi soţul meu ne-am cunoscut.

Şi-a cunoscut soţul la un concurs organizat între facultăţi

  • La doar 33 de ani, Mirela Boureanu Vaida este o femeie fericită și împlinită. Are un soț care o iubește, o fetiță minunată și un job pe care îl face cu plăcere.
  • S-a născut la 16 martie 1982, la Iași;
  • Părinții ei se numesc Elena și Ioan;
  • A absolvit Facultatea de Drept în cadrul Universității din București;
  • Când era mică își dorea să devină avocat sau să reprezinte România la NATO sau UE;
  • Debutul la tv a avut loc la 1 decembrie 2004, ca redactor și prezentator la matinalul “7-12 Național” la postul Național TV;
  • Pe soțul ei, Alexandru Vaida, l-a cunoscut în vara anului 2005, în tabără, la un concurs organizat între facultăți, la Sibiu;
  • S-au căsătorit civil la 19 septembrie 2009;
  • La 20 februarie 2015, a venit pe lume fetița lor, Carla Maria.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Cornelia Catanga
Banner Răzvan Popescu
image png
image jpeg
mircea diaconu jpg
cristina siscanu facebook jpg
banner auday al ahmad png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net