Motivul pentru care Adela Popescu nu lipsește de la nicio serbare a copiilor ei. Ce a marcat-o: „Mă impactau atât de tare”

Adela Popescu (39 de ani) a dezvăluit unul dintre motivele pentru care și-a promis că nu va lipsi de la evenimentele școlare ale copiilor ei. Vedeta are trei băieți, pe Alexandru (9 ani), Andrei (6 ani) și Adrian (4 ani).

Adela Popescu / Foto: Instagram
Adela Popescu / Foto: Instagram

Soția lui Radu Vâlcan este o mamă foarte implicată în creșterea celor mici. După fiecare naștere, Adela a renunțat la proiectele solicitante pentru a se axa în totalitate pe primele etape ale dezvoltării copiilor săi, așa cum o face și astăzi.

Adela Popescu s-a visat de mică mamă

Vedeta a crescut într-o familie cu trei copii, așa că și-a dorit la rândul său să devină mamă și să aibă o casă plină de energie și veselie. Încă de când era mică, Adela visa că va avea copii și le va fi aproape, mai ales în cele mai importante momente ale vieții lor.

De ce nu ratează nicio serbare

Actrița a povestit, de curând, pe rețelele sociale că nu ratează niciun eveniment școlar al băieților ei. Unul dintre motive este dat de o întâmplare din copilărie care a marcat-o.

Adela își dorește să le fie alături copiilor în momentele lor de glorie și să le ofere un sentiment de siguranță. Mai mult, ea are și un motiv mai puțin cunoscut pentru care nu absentează de la serbare. 

Joi, 18 noiembrie, s-a aflat la școala fiilor ei, iar cu această ocazie le-a mărturisit urmăritorilor ce a determinat-o să facă această promisiune. Adela a povestit că în copilărie obișnuia să se uite la filme americane și, atât de mult au impactat-o scenele cu micuții abandonați sau uitați de părinți, încât a decis ca prezența ei constantă la evenimentele școlare va fi o regulă de aur în viața de mamă:

Adela Popescu la școala copiilor ei / Foto: Instagram
Adela Popescu la școala copiilor ei / Foto: Instagram

„Vedeam în filmele americane scene cu copii triști, când părinții lor nu veneau la serbările școlare, la spectacolele de vioară sau când îi uitau în fața școlii.

Nu știu de ce mă impactau atât de tare, mai ales că mie nu mi s-a întâmplat niciodată. Dar acesta este unul dintre motivele pentru care nu lipsesc la niciun eveniment de-al copiilor mei de la școală”, a scris ea pe Instagram Story.  



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Simona Halep (Facebook) jpg
image png
antonia instagram jpg
anna lesko colaj instagram jpg
image png
image png
image jpeg
banner banner aurora, Săndel Mihai și fiul lor, Vlad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net