Motivul pentru care Andreea Bănică nu își mai dorește copii: «Mi-ar plăcea să înțeleagă toată lumea»
Într-un interviu acordat recent, Andreea Bănică a fost întrebată despre eventualitatea măririi familiei sale. Cântăreața a ținut să precizeze că acest lucru nu se întâmpla, deoarece a ajuns la concluzia că are câteva motive întemeiate pentru care să se oprească la doi copii. Totuși, arista a dezvăluit că și-ar fi dorit să mai aducă pe lume frățiori și surioare pentru micuții săi. Iată declarațiile!
Andreea Bănică are o carieră de succes și o familie frumoasă de care se poate bucura. Vedeta este împlinită din toate punctele de vedere, mariajul său cu Lucian Mitrea fiind unul fericit, rodul iubirii celor doi soți fiind cei doi copii ai acestora, Sofia și Noah Andrei. Fiind întrebată dacă și-ar mai dori copii în acest moment, Andreea a explicat că este fericită exact așa cum este, considerând că numărul doi, atunci când vine vorba de copii, este suficient.
Deși a dezvăluit că și-ar mai fi dorit, totuși, și alți micuți care să-i înveselească locuința, cântăreața a explicat care sunt motivele pentru carea ea și partenerul ei de viață au decis să se oprească din a mai face moștenitori. Noah Andrei și Sofia își bucură mama în fiecare zi și, parcă aceasta regretă că nu s-a grăbit atunci când a ales să devină mamă.
În prezent, ajunsă la 40 de ani, cântăreața nu-și mai dorește și alți copii, explicând că îi place statutul de mămică tânără, deoarece mai încolo, este posibil să nu mai înțeleagă așa bine nevoile copiilor ei, dacă ar decide să mai facă.
„Este suficient. Mi-ar plăcea să înțeleagă toată lumea că ne-am oprit la doi copii și că suntem fericiți așa cum suntem. Mi-ar fi plăcut să fac mai mulți copii poate mai devreme. Pe la 25 de ani mi-ar fi plăcut să fac 2-3 copii, dar așa a fost momentul să fie acum.
La 38 de ani să-l fac pe Noah... Este bine. Vreau să fiu o mamă tânără și cu concepții actuale, nu vreau să ajung la 50 de ani și să nu-mi înțeleg copilul. Mi-aș fi dorit să fiu o mamă și mai tânără, să se mândrească copiii mei cu mine. Când eram mai mică îmi plăceau copiii care aveau mame tinere”, a declarat Andreea Bănică pentru revista Viva.
Andreea Bănică a rămas fără bonă
Cântăreața s-a bucurat de un real ajutor din partea dădacei sale de origine filipineză, însă a venit și momentul în care aceasta a fost nevoită să se întoarcă la familia ei. Andreea este cea care a făcut anunțul, în urmă cu ceva vreme, acesta fiind un prilej prin care și-a luat rămas bun de la cea pe care o consideră parte din familie.
„Dragă prietenă bună și dădaca, Luna, au trecut doi ani extrem de rapid și probabil că a fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața noastră. Chiar dacă trebuie să te întorci la familia ta care are nevoie de tine, și eu și Lucian te considerăm parte din familie. Te iubim și te respectăm și îți mulțumim pentru tot ceea ce ai făcut pentru Noah Andrei. Oricând vei simți că ai nevoie de ajutor, te rog să nu uiți că ai o familie în România, oricând gata să te ajute. Îți suntem foarte recunoscători”, a scris Andreea Bănică în mediul online, în urmă cu puțină vreme.