Nelu Ploieşteanu, mesaj emoţionant pentru soţia înşelată - EXCLUSIV

Nelu Ploieşteanu, mesaj emoţionant pentru soţia înşelată - EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Nelu Ploieşteanu are contract până în septembrie cu o terasă din Mamaia
Nelu Ploieşteanu are contract până în septembrie cu o terasă din Mamaia

„Nu-mi arde de nici o despărţire! Normal că mă voi întoarce acasă”. Aflat la mare, unde are contract pe toată perioada verii, Nelu Ploieşteanu i-a transmis soţiei sale, Elena, un mesaj emoţionant prin intermediul emisiunii Click! de la Prima Tv.

După 42 de ani de mariaj, liniştea familiei Ploieşteanu a fost zdruncinată din temelii când soţia lăutarului, Elena (58 de ani), a răbufnit. Femeia a susţinut că nu mai suportă să fie înşelată cu tânăra cu care soţul ei ar fi „cuplat” de 13 ani. Nelu Ploieşteanu (64 de ani) n-a mai vorbit de o lună cu soţia lui, de când a izbucnit scandalul, dar acum i-a transmis un mesaj de la Mamaia, acolo unde cântă în fiecare seară. „În primul rând mie nu-mi arde de nici o despăţire. Normal că eu mă întorc acasă, pentru că e şi casa ei şi a noastră. Mi-e jenă de vârsta mea. Elena să fie liniştită, pentru că nu există o altă femeie în viaţa mea. Totul a fost ceva trecător iar eu niciodată nu mi-am lăsat familia, fetele mele pot să confirme am fost alături de ea. Da, îmi iubesc soţia”, a declarat Nelu Ploieşteanu.

Artistul va cânta până în septembrie la mare, la „Terasa cu flori”, însă spune că nu-şi uită familia din Bucureşti. El trimite frecvent bani acasă pentru tratamentul băitaului cel mare, care suferă de tetrapareză spastică şi are în permanenţă nevoie de îngrijire.

Elena Ploieşteanu este căsătorită de 42 de ani cu lăutarul
Elena Ploieşteanu este căsătorită de 42 de ani cu lăutarul


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mihai morar parinti
Francisca și TJ Miles au făcut, în weekend, petrecerea pe care și-au dorit-o: un „nuntez”
fane vancica si duduta
banner nicusor dan jpg
Elena Udrea fiica
Anamaria Ferentz se promovează două săptămâni în America Latină
Anamaria Prodan despre Reghecampf  jpg
Oana, soția lui Ionuț „Pitbull” Atodiresei
image
image